SĂRĂCIE

Supercampionul Bjorn Borg își vinde trofeele la licitație

Supercampionul Bjorn Borg își vinde trofeele la licitație
Supercampionul Bjorn Borg își vinde trofeele la licitație

Fostul tenisman Bjorn Borg, singurul jucător care a câștigat turneul de la Wimbledon de cinci ori consecutiv, va vinde la licitație cele cinci trofee și două rachete, dintre care una de la finala din 1976, cu Ilie Năstase, informează cotidianul Daily Mirror. Borg s-a impus la Wimbledon în perioada 1976 – 1980. Cea de-a doua rachetă pe care fostul sportiv o va vinde la licitație este cea folosită în finala din 1980, cu John McEnroe. „Suedezul în vârstă de 49 de ani și-a pierdut averea din cauza unor investiții proaste, a două divorțuri costisitoare și a unei vieți în care a cheltuit mult”, scrie Daily Mirror. Conform estimărilor, prețul celor cinci trofee, care vor fi vândute ca set, ar putea ajunge la o sumă cuprinsă între 200.000 și 300.000 de lire sterline. De asemenea, racheta de la meciul cu Năstase și cea de la finala cu McEnroe ar putea fi vândute fiecare cu 10.000 până la 15.000 de lire sterline. Licitația, organizată de casa Bonhams, va avea loc în luna iunie. „Nu este ușor să mă despart de trofeele care simbolizează toate acele eforturi extraordinare, atât din punct de vedere fizic cât și psihic, pe care le-am depus pentru a câștiga turneul de la Wimbledon de cinci ori”, a declarat Borg. El a precizat că s-a hotârât să vândă trofeele și rachetele pentru a asigura o securitate financiară apropiaților săi. „Chiar dacă simbolurile victoriilor mele sunt vândute, ceea ce va rămâne mereu este faptul că o perioadă atât de lungă am fost campionul suprem în tenisul mondial”, a menționat Borg. El a câștigat 11 turnee de Grand Slam (de șase ori turneul de la Roland-Garros și de cinci ori pe cel de la Wimbledon) în decurs de opt ani. El s-a retras din activitate în 1983, la vârsta de 26 de ani.

Recomandări

Cinci arestări în dosarul privind cele 20 de arme de vânătoare aduse din străinătate și deținute ilegal în zona Mălini

În urma celor 21 de percheziții efectuate pe 2 aprilie au fost descoperite și ridicate 20 de arme

Documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generații, dar și rochii purtate de Corina Chiriac, expuse la Muzeul de Istorie