Supa nu este un fel de mâncare greu de preparat și poate acesta este motivul pentru care gurmanzii, și nu numai, o preferă la orice masă.
Supele sau ciorbele pregătite în casă sunt întotdeauna consumate cu plăcere. Prepararea lor nu este un procedeu complicat.
La începuturi, supa era un fel de aperitiv, însă în prezent acest fel de mâncare este cea mai bună alegere pentru cină, în special iarna, când vitaminele atât de necesare se găsesc destul de rar. În timpul verii, în schimb, supele sau ciorbele reci de legume sunt foarte răcoritoare. Există și supe care se servesc pe post de desert, care au arome deosebite, obținute din ingrediente pe măsură.
Supe și ciorbe pentru toate gusturile
Dacă doriți să gătiți o ciorbă consistentă, secretul este să folosiți cartofi sau legume cu boabe uscate precum linte, năut sau fasole, și nu prea multă apă. Altă metodă ar fi să începeți cu prepararea unui piure, în care să încorporați încet-încet fiertura de legume.
Supa-cremă este o delicatesă sosită de curând și în țara noastră. În cazul preparării acestui fel de mâncare, așa-numitul „unt frământat” – o pastă preparată din părți egale de unt și făină – sau smântâna dulce se încorporează la final, pentru a conferi supei o textură cremoasă. În plus, mixerul este o unealtă indispensabilă pentru prepararea supelor-cremă. Trebuie să știți că dovleceii, broccoli și soiurile de cartofi cu conținut mare de amidon reușesc să dea acestor supe o textură deosebită.
În cazul în care doriți să preparați o ciorbă ușoară, este suficient să fierbeți legumele în apă cu sare. Ca să fie și mai ușoară, puteți înlocui cartofii cu dovleceii, iar pentru a o îngroșa vă recomandăm să folosiți amidon de porumb.
Supe rapide
Când vă grăbiți și vreți să scăpați cât mai repede de povara gătitului, cel mai ușor de preparat este supa de legume. Fierbeți o jumătate de oră legume tăiate cuburi în apă cu sare și condimente. Supa este gata când legumele sunt pătrunse. Dacă doriți să preparați rapid o supă rece, vă trebuie un blender, pentru a zdrobi legumele nefierte (castraveți, roșii, sfeclă).
Celelalte legume folosite trebuie fierte la abur și apoi amestecate și asezonate, sau fierte în apă și asezonate la final.
Supa ca desert
Probabil că nu știați, dar există și supe care pot fi servite cu succes ca desert, o alegere surprinzătoare, dar delicioasă. Supa cu lapte de cocos își are originea în deserturile asiatice și poate reprezenta un punct de plecare pentru supele obișnuite. Diferența este că ingredientele sunt bucăți de fructe, orez dulce sau bucăți de soia.
Altă alegere în materie de supă-desert ar fi supa de fructe. Deși poate părea o băutură, este de fapt o supă rece, preparată din piure de fructe amestecat cu zahăr sau miere, iaurt și gheață.