Supărarea și iertarea: Omul care îți pricinuiește rău, în primul rând lui își face rău

De obicei, supărarea vine din iubirea de sine și din mândrie, stări în care te simți demn de mai multă laudă, atenție, grijă decât ceea ce ți se oferă. Supărăciosul îi deranjează și pe ceilalți din jurul său cu aluzia, cu tonalitatea vocii, cu faptele, cu vorbele, fără să observe aceasta.
Să știi că atunci când faci un bine, este foarte important să nu te mândrești. Altfel, binele făcut va dăuna sufletului tău. Săvârșește fapte bune în numele Domnului, amintindu-ți de poruncile Lui și nu pentru a fi lăudat. Dacă merităm să fim supărați și suportăm cu pace această tulburare, atunci supărarea ne va fi spre curățire de vina noastră. Însă dacă supărarea a fost adusă nemeritat și am rămas împăcați, nerăsplătind cu rău pentru rău, atunci am procedat după porunca Domnului și ne așteaptă fericirea promisă de Domnul celor ocărâți și prigoniți.
Înaintea noastră este o singură cale de mântuire – aceea de a-i ierta pe toți, așa încât și Dumnezeu să ne ierte pe noi. Pentru aceasta avem nevoie de multă bărbăție și voință puternică. Este foarte ușor să te aprinzi și să-l cerți sau să-l bați pe cel ce te-a supărat și este foarte greu să te reții.
Trebuie să înțelegi însă că omul care îți pricinuiește rău, în primul rând lui își face rău. De la el se îndepărtează harul lui Dumnezeu și demonul îi cucerește sufletul. Nu trebuie să-l urâm, ci să-l miluim, să ne rugăm pentru el, ca Domnul să-l aducă la căință. Cum știu dacă l-am iertat definitiv pe cel care m-a supărat sau nu? După următoarele trei semne. Dacă aflăm că s-a întâmplat o nenorocire cu el și în adâncul inimii ne bucurăm de aceasta ca de o răzbunare, înseamnă că nu l-am iertat. Dacă aflăm că are un succes și această veste, asemenea unui ac subțire, ne înțeapă în inimă, înseamnă că răutatea s-a ascuns ca un șarpe în vizuină în adâncul inimii noastre. Și, în sfârșit, dacă nu ne rugăm pentru cel care ne-a supărat, dacă ne este greu să-i pronunțăm numele la rugăciune, iarăși înseamnă că nu l-am iertat.
Teodora BOLÎNU