Oare de câte ori ne-am gândit că suntem în control total al deciziilor, amintirilor și chiar al percepției noastre asupra lumii? Psihologia modernă ne șoptește un secret tulburător: mintea noastră este un maestru iluzionist, iar ceea ce considerăm a fi „realitatea” este, de fapt, o construcție fragilă, modelată de forțe subconștiente, părtiniri cognitive și simple erori de memorie. Adevărul este că, deși credem că suntem la cârma propriei vieți, o mare parte din „navigare” se petrece pe pilot automat, într-o zonă întunecată a creierului pe care abia acum începem să o explorăm.
Să luăm, de pildă, efectul de falsă memorie. Ești convins că îți amintești perfect un eveniment din copilărie, cu detalii vii și emoții puternice. Poate e vorba de o excursie, un cadou primit sau o ceartă. Psihologii Elizabeth Loftus și Philip Zimbardo au arătat că aceste amintiri pot fi implantate cu ușurință. Ceea ce crezi că este o amintire reală ar putea fi, de fapt, o scenă construită din bucăți de informații ulterioare, povestiri ale altora sau chiar sugestii subtile din partea unui terapeut. Această descoperire nu e doar fascinantă, ci și profund perturbatoare, punând la îndoială însăși fundația pe care ne construim identitatea: istoria personală. Dacă amintirile noastre nu sunt fiabile, atunci cine suntem cu adevărat?
Un alt aspect al acestui labirint mental este dat de părtinirile cognitive. Acestea sunt scurtături mentale – sau „euristici” – pe care creierul le folosește pentru a lua decizii rapide și eficiente. Problema e că, adesea, aceste scurtături ne duc pe căi greșite. Un exemplu clasic este eroarea de confirmare: tendința de a căuta, interpreta și a ne aminti informații care confirmă credințele noastre preexistente. Odată ce ne formăm o opinie, devenim orbi la dovezile contrare. Acesta este mecanismul din spatele polarizării politice, a teoriilor conspirației și a prejudecăților. Creierul nostru nu caută adevărul obiectiv, ci coerența internă. Vrea să aibă dreptate, nu să fie corect.
O altă iluzie puternică, studiată de psihologi, este iluzia controlului. Aceasta este tendința oamenilor de a supraestima capacitatea lor de a controla evenimente, chiar și atunci când acestea sunt în mod clar determinate de șansă. Gândește-te la un jucător la aparate, care crede că, dacă se concentrează suficient, va reuși să obțină o combinație câștigătoare. Sau la un șofer care se simte mai în siguranță decât pasagerul său, deși amândoi se află în același vehicul, în fața acelorași riscuri.
Această iluzie are un rol adaptativ. Ne dă un sentiment de putere și de stabilitate într-o lume haotică. Cu toate acestea, ea ne poate duce și la decizii riscante. Oamenii care cred că dețin controlul absolut sunt mai puțin dispuși să ia măsuri de precauție, să ceară ajutor sau să recunoască că anumite evenimente sunt, pur și simplu, în afara sferei lor de influență. Recunoașterea faptului că nu deținem întotdeauna controlul absolut nu este un semn de slăbiciune, ci de înțelepciune.
Când ne gândim la alegeri, ni se pare evident că suntem liberi. Vrei să cumperi un măr sau o banană? Vrei să te căsătorești sau să rămâi singur? Neuroștiința ne arată că deciziile noastre ar putea fi luate cu mult înainte ca noi să devenim conștienți de ele. Experimentul celebrului neurobiolog Benjamin Libet a demonstrat că un potențial de pregătire în creier apare cu până la o jumătate de secundă înainte ca o persoană să fie conștientă de intenția de a face o mișcare. Asta sugerează că acțiunea subconștientă precede conștientizarea.
Ce înseamnă asta? Ceea ce noi numim „liber arbitru” ar putea fi, în esență, doar capacitatea de a opri o decizie care a fost deja luată, în mod inconștient, de creierul nostru. În loc să inițiem acțiuni, poate că doar le blocăm sau le permitem. Această perspectivă ne obligă să reevaluăm conceptul de responsabilitate și ne face să ne întrebăm: cine este cel care decide cu adevărat?
Dacă mintea noastră este atât de susceptibilă la erori, iluzii și forțe ascunse, înseamnă că nu mai avem niciun control? Nu neapărat. Conștientizarea este primul pas către libertate. Prin înțelegerea modului în care funcționează creierul nostru, putem începe să contracarăm aceste mecanisme automate. Putem practica gândirea critică, să punem la îndoială amintirile noastre, să ne expunem la opinii diverse și să ne acceptăm vulnerabilitatea.
Dacă mintea noastră este atât de susceptibilă la erori, iluzii și forțe ascunse, înseamnă că nu mai avem niciun control? Nu neapărat. Conștientizarea este primul pas către libertate. Prin înțelegerea modului în care funcționează creierul nostru, putem începe să contracarăm aceste mecanisme automate. Putem practica gândirea critică, să punem la îndoială amintirile noastre, să ne expunem la opinii diverse și să ne acceptăm vulnerabilitatea. Mintea nu este o oglindă a realității, ci un constructor activ al acesteia. Este o călătorie fascinantă, dar și provocatoare, în care suntem, pe rând, atât exploratori, cât și prizonieri. Iar dacă suntem dispuși să acceptăm această complexitate, am putea descoperi o formă mai profundă de cunoaștere de sine. Până la urmă, cunoașterea de sine nu e despre a afla cine ești, ci despre a înțelege cât de complicat ești.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
