Suntem mai săraci cu un Domn

S-a stins, alaltăieri, discret, cum a fost toată viața, un Domn. În acte scria Florian Pittiș. Între prieteni i se spunea, simplu, Moțu’. Poate, dacă n-aș fi avut bucuria de a-l fi cunoscut cândva, durerea despărțirii n-ar fi fost la fel de adâncă. O spun ca unul care a împărtășit fiecare gând, fiecare vorbă și fiecare piesă muzicală cu el. Sunt mândru că i-am fost aliat încă din vremea când el habar n-avea de asta. Și că, la fel ca el, i-am iubit și îi iubesc pe Beatles, Rolling Stones, Dylan, Clapton, Hendrix. Și că, la fel ca el, am purtat și voi mai purta doar blue-jeans, până când ne vom reîntâlni Acolo. Mă doare nu că eu nu mai pot să o fac, ci că pentru el au dispărut, de alaltăieri, și blugii, și Stones. Și pletele. Pe care, tot ca el, am să le port până în ultima mea zi. Și îi promit să merg să-l văd pe Dylan, pe care el n-a mai apucat (din vina lui Dylan, desigur) să-l vadă și să-l asculte. Ceea ce, din câte știu, nu l-a împiedicat să-i ltie pe de rost toate piesele. Toate poeziile, adică.
L-am cunoscut pe Domnul Florian Pittiș într-un mod cel puțin bizar, în 1992. Radio Top’91 emitea de la ultimul etaj al Hotelului Bucovina. Coborând eu să iau o cafea din restaurant, după vreo 10 minute, când am revenit în Radio, ce-mi fu dat să văd? La microfon, unde-l lăsasem să-și facă programul („Beatles forever”), tocmai vorbea prezentatorul în vârstă de 12 ani Radu Popovici, iar alături de el, cu mâinile întinse pe masă, cu bărbia sprijinită în palme, Moțu’! … Cu două lacrimi curgându-i pe obraji. Mi-a spus că a auzit întâmplător la radio vocea de copil și i s-a părut obligatoriu să vină să-l cunoască pe micul expert în iubirea vieții lui. Atât de mult l-a impresionat, încât o dată ajuns la București, i-a povestit lui Paul Grigoriu toată istorioara și împreună au hotărât să-i trimită la mare, la Radio Vacanța! Unde Radu a prezentat toată vara. Vă imaginați, cred, ce era în sufletul meu de tată. În același an, ajuns la Londra cu bursă la B.B.C., m-am gândit să le fac la întoarcere câte o bucurie celor dragi. Și ce altceva i-aș fi putut aduce Domnului Pittiș (nimic și nimeni, nici chiar el însuși, nu m-a convins să-i spun vreodată „Moțu’”!) decât o pereche de cărți de joc având pe ele fotografii cu Beatles? Vă jur că nu am regretat niciodată faptul că, neavând bani de mai multe, i le-am dat lui.
Dacă revanșă o fi asta, atunci s-a revanșat cu vârf și îndesat: în urmă cu vreo trei luni, alături de colegii Sorin Avram și Marcel Platon (care este printre fondatorii lui Radio Top, atunci, în decembrie ’91, dar și de ani buni coleg și subaltern de-al Domnului Pittiș la Radio România Net) am realizat pentru postul TV Money Channel serialul „Stones. The Rolling Stones”, pe care probabil mulți l-ați urmărit (au fost 30 de episoade, zilnic, până în preziua concertului Rolling Stones de la București) fără să știți că este opera noastră. Ei bine, deși boala îi evolua dramatic, Domnul Pittiș a acceptat să apară într-un interviu (ba chiar și în promo-ul serialului) fără de care toată munca noastră n-ar fi avut nici un rost: cum poți vorbi despre Rolling Stones fără să prezinți cel mai autorizat punct de vedere?
Ei, și dacă tot a apucat să-și vadă împlinit visul de a-i vedea pe Stones la el în bătătură, ce și-o fi zis Moțu’? Că lucrurile au cam intrat pe drumul cel bun și că s-ar putea retrage un pic. Teamă mi-e că în graba plecării o fi uitat să-și ia cu el calculatorul, vreo trei-patru discuri și fularul cu „Hai Rapid!” Oricum, îmi imaginez că nu-i vor lipsi tare mult, mai ales că are atâtea să-și spună, Acolo, cu John, cu Jimi, cu Jim, Cu Janis, cu Brian, cu George, adică aceia care au voie să-i spună, Domnului Pittiș, Moțu’! Pentru noi, ceilalți, rămâne doar dureroasa constatare că suntem cu un Domn mai puțin. Un Domn care s-a bătut, a urlat, s-a zbătut, s-a agitat, s-a înfuriat, dar pe toate le-a făcut nu ca o țoapă, ca un mahalagiu, ci cu eleganța și distincția pe care numai cei aleși o au. Ne-ai lăsat săraci, Domnule Pittiș.