Sunt și la noi meciuri memorabile

Nu, nu e glumă. Am urmărit luni seara, datorită eforturilor incomensurabile ale Antenei 1 de a ne oferi, etapă de etapă, cel mai insipid joc al rundei, evoluția unor echipe, Steaua și Politehnica Iași, mânate în luptă de țeluri diferite, opuse chiar: una vrea în Liga Campionilor, alta vrea să nu joace la anul pe vremea asta, pe la Râmnicu Vâlcea ori Botoșani. Nefiind campionatul nostru tocmai Premier League, unde când se întâlnesc echipe aflate în conjuncturi similare te aștepți fie la meciuri de o îndârjire vecină cu Al Doilea Război Mondial, fie la scoruri – fluviu, am rămas oarecum surprins să constat că și la noi se poate duce o bătălie furibundă pe gazon, fiecare având de împărțit câte ceva cu fiecare din ceilalți: jucătorii se luptau cu mingea (pierzând mereu această luptă evident inegală), cu adversarii, cu arbitrii. La rândul lor, arbitrii se răfuiau și ei cu jucătorii dar și cu Regulamanetul (pe care au reușit să-l desfigureze), spectatorii cu adversarii dar și cu echipa favorită, și cel mai mult cu Becali, cu tot neamul lui, cu toate oile lui și, desigur, cu Uniunea Europeană, pe care o evocau în forma prescurtată, într-un vers de mare inspirație care încheia o strofă întreagă, pe parcursul căreia comentatorii (veșnic și ei în război cu telespectatorii, cu limba română, cu regulamentul – pe care-l interpretează doar în favoarea ăluia în blidele căruia le curg balele, mai ales în deplasări prin străinătățuri, dar mai ales cu bunul simț) își trăgeau sufletul pentru ca pe versul final să-și zbiere comentariul cretin, doar-doar or accepta versul acel minunat. Am văzut în acest meci un tânăr portar de mare perspectivă, care a reușit o execuție de un rafinament la limita perfecțiunii artistice: s-a lăsat ciuciulica la mingea aia trasă pe sus, de pe la borna kilometrică 40, probabil pentru a-i studia traiectoria din cel mai favorabil unghi, de m-a sunat imediat văr-miu de la Constanța: “Bă, tu ai văzut vreodată portar care să se aplece când mingea vine pe sus?” Nu. Cum nici comentatorii care, când un porc ca Nicoliță s-a întors din drum ca să-l calce pe piept pe adversarul căzut, să încerce să ne explice că “probabil Bănel n-a observat, el urmărea mingea” (!?), iar când un porc de tușier a semnalat ofsaid la un ieșean pe care îl scotea (cu vreo 3 metri!) din ofsaid un stelist să ne spună că lor li se pare semnalizare corectă. Un meci memorabil. Bun de arătat la nepoți. Și la Parchet.