Liga I

Șumudică a demisionat de la FC Vaslui



Tehnicianul Marius Șumudică a plecat de la FC Vaslui, echipa urmând să fie pregătită de secundul Eduard Iordănescu până la numirea unui nou antrenor, informează www.prosport.ro.
Conform sursei citate, finanțatorul Adrian Porumboiu a ținut imediat după meciul cu FC Brașov, scor 1-2, o ședință cu echipa, în timp ce Șumudică se afla la conferința de presă, iar după câteva ore antrenorul a părăsit echipa.
Eduard Iordănescu a declarat pentru ProSport că se va ocupa de echipă până la numirea unui nou antrenor, iar apoi își va încheia colaborarea cu FC Vaslui: „Am avut o discuție cu patronul clubului, în care mi-am anunțat intenția de a înceta colaborarea cu FC Vaslui. Am luat această decizie pentru că acum ceva timp i-am promis lui Șumudică că voi rămâne la Vaslui atât timp cât va fi și el aici. Existau ceva tensiuni din cauza unor speculații de presă cum că nu am avea cele mai bune relații și că aș fi eu o soluție în cazul schimbării sale. Pentru a evapora acele tensiuni mi-am dat în acel moment cuvântul că voi proceda așa față de el, iar cuvântul și onoarea mea sunt mai presus de orice oportunitate profesională. Am promis patronului că mă voi ocupa de echipă până când dânsul va găsi o soluție, pentru că am înțeles că nu există niciuna în acest moment. Când va apărea o soluție, îmi voi încheia și eu colaborarea cu FC Vaslui”, a declarat Eduard Iordănescu pentru ProSport.
Marius Șumudică a fost numit antrenor la FC Vaslui la începutul sezonului.