Moartea îi face pe oameni să-și amintească lucruri cărora nu le-au dat niciodată importanță și pe care le-au crezut minore. La mai bine de două luni de la moartea fetei cu părul de foc, familia, mass-media, dar și întreaga țară încă o mai denigrează prin diverse afirmații. De aceea mi-a fost imposibil să mă abțin să scriu despre una dintre artistele mele preferate.
Sursa nemulțumirii noastre sunt problemele mici. În general, oamenii nu se împiedică de munți, ci de pietre.
Dacă dragostea înfrumusețează toate ideile și justifică toate obrăzniciile, atunci Mădălina nu ar mai trebui trasă la răspundere pentru fapta comisă. Oricum ei nu i se mai poate da vreo șansă la viață.
A fost fericită, s-a bucurat de glorie, de succes, de popularitate. Ca în toate cazurile, vine și o perioadă de declin în care nu mai ești la modă. Ea nu a putut accepta acest lucru.
Moartea este o ipoteză până în momentul când omul se pomenește în brațele ei, fără nici o speranță de întoarcere. Gândul morții îi apărea din când în când ca o întrebare care cerea dezlegare. Iată că a dezvăluit acest mister și a pășit într-o altă lume în care probabil credea că va fi fericită.
A plecat lăsând în urmă familiei și cunoscuților doar un întuneric amar în care rătăcesc frânturi de gânduri fără stăpân, ca stropii de ploaie în noaptea vântoasă de toamnă.
Până să moară, oamenii au uitat că există Mădălina Manole; iar acum, ca într-un vis, și-au amintit de ea și de minunatele ei melodii. A cerut ajutor, dar nu a auzit-o nimeni.
Fata cu părul de foc a hotărât că a sosit momentul să-și împlinească destinul, nebazându-se pe teoriile pe care omul le dezvoltă pe seama misterului existenței.
Viața e foarte rapidă; ne face pe noi, oamenii, să trecem de la cer la infern în câteva secunde. Schimbările se petrec numai când facem ceea ce ne este contra, dar absolut contra obișnuințelor noastre. Mădălina a uitat într-un final să-și mai trăiască propria viață și a făcut acea schimbare fatală pentru ea.
Lumânarea s-a stins, dar încă mai scapără fum.
Iuliana ROMAN
