„În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.” (Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului); Ioan 5, 1-15)
Duminica Slăbănogului
Sfânta Evanghelie care se citește în Duminica a IV-a după Paști, numită Duminica Slăbănogului, ne arată în mod deosebit puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindecă la scăldătoarea Vitezda pe un om care suferea de paralizie de treizeci și opt de ani. De asemenea, în Evanghelia de astăzi mai vedem legătura dintre păcat și boală, și anume faptul că unele boli sunt urmare a păcatelor.
Această legătură între păcat și boală este amintită de Mântuitorul Iisus Hristos omului vindecat de boală, în mod foarte discret, ca duhovnic și doctor de suflete, întrucât Hristos Domnul dorește să salveze, adică să ridice, să recupereze pe cel păcătos și bolnav, fără să-l umilească: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești pentru ca să nu-ți fie ție mai rău” (Ioan 5, 14). Din cuvintele adresate de Iisus omului paralizat înțelegem că în cazul acestuia neputința lui a fost cauzată de păcatele pe care le-a săvârșit la un moment dat în viața lui. Știm însă că în alte cazuri din Sfintele Evanghelii boala nu era urmarea păcatului, ci o pedagogie dumnezeiască. De pildă, când ucenicii lui Iisus întreabă despre orbul din naștere: „Cine a greșit (păcătuit), acesta sau părinții lui? „, Iisus răspunde: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu ” (cf. Ioan 9, 2-3).
Deci, unele boli sunt cauzate de păcate, altele sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate, iar alte boli sunt îngăduite pentru a „se arăta lucrurile lui Dumnezeu”, mai precis pentru a se putea mai bine evidenția răbdarea, credința și smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov, până când vor fi vindecați în chip minunat de Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „multe dintre cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră sau spre stingerea păcatelor trecute, sau spre îndreptarea neatenției prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare „.
Din cuvintele Evangheliei de duminică aflăm că treizeci și opt de ani de suferință, treizeci și opt de ani de răbdare, treizeci și opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci și opt de ani de singurătate au brăzdat viața chinuită de boală a omului paralizat, care aștepta tulburarea apei de către înger! Înconjurat de o mulțime de oameni, omul paralizat aștepta mereu ca măcar un singur om milostiv sau omenos să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau, deci, mulți oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârșire omenia din ei. Acești oameni fără omenie erau mulți și formau împreună un „pustiu spiritual „, pentru că egoismul le-a pustiit sau golit sufletele de iubire milostivă.
(† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
