Una dintre cele mai importante companii sucevene din domeniul construcțiilor, SC SUCT SA, va înregistra anul acesta cea mai mare cifră de afaceri din ultimii 25 de ani. Anunțul a fost făcut de directorul SC SUCT SA Suceava, Dumitru Popescu, în cadrul unei acțiuni care este organizată în apropierea finalului de an și la care participă toți salariații companiei. În fața a câtorva sute de salariați, Dumitru Popescu le-a mulțumit tuturor pentru colaborarea avută pe parcursul acestui an. La începutul acțiunii, un sobor de preoți din protopopiatul Sucevei a oficiat o slujbă religioasă, după care directorul SUCT SA Suceava a ținut să sublinieze faptul că în cadrul acestei companii există „un colectiv foarte bun”. „Oamenii care lucrează aici reprezintă totul pentru mine. Ei știu că tot timpul am pus omul pe primul plan, și niciodată nu i-am ignorat, și am încercat să-i atrag atât în credință, cât și în realizări. Am fost alături de ei tot timpul, de dimineață până seara, ca om. Pentru că eu sunt de 46 de ani în unitatea asta, am lucrat aproape 13 ani ca muncitor, și cred că ăsta e marele secret, că am fost în întâmpinarea a ceea ce le-ar lipsi sau la ce s-ar gândi, de la salarii până la a fi aproape de ei când au avut probleme și necazuri”, a spus Dumitru Popescu.
La finalul activității în acest an, toți angajații SUCT SA Suceava au primit o primă de 300 de lei. Mai mult, prin decizia tuturor angajaților firmei, 10 salariați și familiile acestora au mai primit un sprijin financiar de la 1.000 la 3.500 de lei.
Dumitru Popescu a ținut să le mulțumească salariaților pentru activitatea din acest an, subliniind faptul că în 2015 firma va fi pe profit, iar cifra de afaceri va fi cea mai mare din istoria de după anul 1989 a companiei.
Popescu a spus că firma pe care o conduce a avut mai multe lucrări importante, printre care închiderea fostelor gropi neconforme din șapte orașe și municipii din județ, construcția noului campus de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, precum și mai multe lucrări pe drumurile naționale din județ.
Mai trebuie spus că la acțiunea organizată ieri pentru salariații acestei firme au venit grupuri de colindători din localitățile în care Dumitru Popescu a fost declarat cetățean de onoare, respectiv Vârfu Câmpului și Ulma din județul Suceava, și Dobârceni din județul Botoșani, un recital de colinde fiind susținut și de un grup format din mai mulți preoți din Suceava.
Compania SUCT SA Suceava are nu mai puțin de 62 de ani de activitate, în ultimii 13 ani fiind condusă de Dumitru Popescu.