Premierul Dacian Cioloș consideră „din acest moment” sectorul de sănatate prioritatea numărul unu pentru următoarele luni, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a mai anunțat construcția unor spitale și a subliniat faptul că în sistem sunt „disfuncții manageriale serioase”, scrie Mediafax.”În ultima perioadă au apărut în spațiul public o serie de informații și suspiciuni legate de situația din sectorul de sănătate. Au apărut suspiciuni legat de stadiu infecțiilor nosocomiale, de utilizarea inadecavată a secțiilor de sănătate din spitale sau de eficiența utilizării dezinfectanțiilor intraspitalicești. Pentru a clarifica, menține și recâștiga încrederea în sectorul sanitar, premierul Dacian Cioloș va considera, din acest moment, sectorul de sănatate prioritatea numărul unu pentru următoarele luni. În consecință, Guvernul își asumă o serie de măsuri, unele urgente, pe termen scurt, pentru detensionarea situației actuale și alte structurale, pentru perioada imediat următoare”, a spus Suciu, joi seara, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria.