În ciuda înfrângerii din etapa trecută suferită în fața liderului, voleibaliștii echipei CSMU LPS Suceava își păstrează locul doi în clasamentul Diviziei A2, poziție pe care își doresc să termine acest sezon. În această săptămână, echipa locală a avut ocazia să se pregătească în condiții normale, și în aceste condiții sunt mai optimiști pentru partida pe care o vor disputa astăzi la București, pe terenul celor de la Niro Guard. În meciul tur, elevii antrenorului Victor Pancu s-au impus fără probleme, cu scorul de 3 – 0 la seturi. Sucevenii au plecat spre capitală de joi, dar s-au oprit pentru o zi la Bacău, acolo unde au disputat un meci de pregătire pe durata a cinci seturi în compania divizionarei A, Știința din localitate.
Din cauza problemelor de serviciu, Giurcă și Jelesneac nu au putut să joace la Bacău, dar până la urmă s-au alăturat colegilor și vor juca astăzi la București.
„Am reușit să facem un meci test la Bacău și cred că am pregătit destul de bine partida cu Niro București. Sper să câștigăm și să ne păstrăm poziția secundă din clasament”, a declarat antrenorul Victor Pancu.






