– Instalațiile de producere a celulozei de la societatea Ambro sunt oprite în lunile mai și iunie, perioadă în care calitatea aerului din Suceava va fi monitorizată zilnic
Sucevenii pot resimți o îmbunătățire a calității aerului în municipiu datorită întreruperii instalației de producere a celulozei și hârtiei de la societatea AMBRO. Potrivit comisarului șef Constantin Harasim, Garda de Mediu Suceava a solicitat, prin intermediul unei adrese oficiale, ca Agenția pentru Protecția Mediului să monitorizeze calitatea aerului, efectuând analize la indicatorul metilmercaptan.
„Aceste analize ar putea fi relevante pentru faptul că AMBRO este cel mai mare poluator cu metil mercaptan în Suceava, substanță care rezultă, în cantități însemnate, din procesul de producere a celulozei”, a explicat comisarul Harasim.
În perioada 1 mai – 30 iunie, instalațiile de producere a celulozei și hârtiei de la SC AMBRO nu vor funcționa și se vor afla în revizie tehnică. Oficialii din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava au declarat că stația Cuza Vodă monitorizează în fiecare zi calitatea aerului, prelevând probe din zona în care este amplasată. În ultimele două săptămâni, de când aceste instalații s-au oprit, nu s-au mai determinat deloc depășiri ale nivelului admis la emisiile de metilmercaptan. Nu același lucru se va întâmpla la sfârșitul lui iunie, când instalațiile vor fi repornite. În 2006, în momentul punerii în funcțiune a instalațiilor, după perioada de revizie, depășirile la emisii au fost resimțite forte bine de populația Sucevei. Deși disconfortul nu este deloc de neglijat, sucevenii vor fi nevoiți să se obișnuiască cu mirosul greu de metilmercaptan, până în 2013, termenul pentru ca AMBRO să investească în tehnologia în conformitate cu normele de mediu în vigoare.



