Volei

Sucevenii termină turul de campionat pe teren propriu, cu CSM Râmnicu Sărat



Sucevenii termină turul de campionat pe teren propriu
Sucevenii termină turul de campionat pe teren propriu

Sâmbătă, de la ora 11.00, echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava va încheia turul de campionat din Divizia A2 – Seria Est cu o partidă în fața propriilor suporteri, la sala Unirea, în compania echipei CSM Râmnicu Sărat. Sucevenii sunt în căutarea celei de-a doua victorii din acest sezon, unul în care au făcut meciuri bune în compania celor trei echipe ce luptă pentru promovare și, chiar dacă au pierdut, au avut de două ori șansa de a conduce cu 2 – 1 la seturi, iar în ultima etapă, la Rapid au avut parte de un arbitraj ciudat, fiind întorși în teren, după ce-au câștigat primul set. Oaspeții de la Râmnicu Sărat vin la Suceava după ce în cele patru meciuri au reușit să câștige doar un set, la CTF Mihai I București, echipă pe care elevii antrenorului jucător Tudor Orășanu au învins-o fără probleme în Capitală.
„În acest ultim meci din tur ne dorim să câștigăm cât mai clar, adică cu 3 – 0 sau 3 – 1, mai ales că jucăm pe teren propriu. În plus, sperăm ca la acest meci să avem posibilitatea să folosim cât mai mult jucătorii tineri, o parte din ei fiind încă juniori, voleibaliști ce au nevoie de meciuri pentru a crește în valoare și experiență. Din câte știu, adversarii noștri au o echipă în care se regăsesc câțiva jucători cu experiență, dar și mulți jucători foarte tineri de la juniori, la fel ca noi”, a explicat antrenorul jucător al echipei CSM Suceava, Tudor Orășanu.
Echipa locală va avea o pauză de aproape o lună de zile între tur și retur, pe 9 decembrie urmând să dispute ultimul meci oficial din acest an pe teren propriu, cu CTF Mihai I București.
Etapa a V-a
CTF Mihai I București – VCM Piatra Neamț
CSM Suceava – CSM Râmnicu Sărat
CSU Știința București – CS Rapid București
Clasament
T C C1 P P1 Pct.
1. CS Rapid București 4 4 0 0 0 12
2. CSU Știința București 4 3 0 0 1 9
3. VCM Piatra Neamț 4 3 0 0 1 9
4. CSM Suceava 4 1 0 0 3 3
5. CTF Mihai I București 4 1 0 0 3 3
6. CSM Râmnicu Sărat 4 0 0 0 4 0
Legenda
C Jocuri câștigate cu 3-0 și 3-1
C1 Jocuri câștigate cu 3-2
P Jocuri pierdute cu 2-3
P1 Jocuri pierdute cu 1-3 și 0-3



Recomandări