Cu două săptămâni înaintea finalelor naționale de cadeți și juniori, pugiliștii de la CSM Florconstruct Suceava au efectuat un ultim test în cadrul unei gale de verificare ce s-a desfășurat la Bacău. Dintre suceveni, la juniori s-au remarcat Ovidiu Ateodoresei și Andrei Bejinariu, cei care au reușit să-și învingă clar adversarii, același lucru întâmplându-se și cu colegii lor de la cadeți, Iulian Robciuc și Marius Gogan, cei care mai au de învățat, dar au fost cu o clasă peste băcăuani, la capitolele ambiție și dăruire în ring. „Sportivii noștri au boxat curajos, demonstrând că posedă cunoștințe tehnice pentru a-și transforma munca în medalii. Din păcate lipsa fondurilor nu ne-a permis să verificăm mai mulți pugiliștii, prezența noastră la naționale rămânând incertă. Noi ne pregătim în continuare pentru a intra în formă maximă, cu speranța că până la urmă se vor rezolva problemele financiare”, a declarat antrenorul sucevean, Doru Iftime. Tehnicianul sucevean, alături de sportivii săi vor intra în lupta pentru o medalie în perioada 30 martie – 5 aprilie, la Brăila, la finalele Campionatului Național de Box pentru cadeți și juniori.





