În ciuda faptului că asupra viitorului mod de plată a taxei de înmatriculare există numeroase neclarități, sucevenii continuă să se prezinte la Finanțe pentru a achita sumele necesare în vederea înscrierii mașinilor noi pe care le dețin.
Cel puțin așa reiese dintr-o statistică a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, potrivit căreia, de la începutul acestui an nu mai puțin de 1.042 de persoane au achitat taxa de primă înmatriculare. Asta în condițiile în care la mijlocul lunii ianuarie a.c., numărul acestora a fost de doar 257.
Potrivit datelor statistice, în contul taxei de primă înmatriculare s-au încasat în acest an nu mai puțin de 3,84 milioane de lei, echivalentul a 1,05 milioane de euro.
Cele mai multe mașini au fost înmatriculate în municipiul Suceava, cu 552 de cazuri, apoi în Fălticeni – 127, Rădăuți – 117 și Câmpulung Moldovenesc – 85.
Demn de remarcat este că tot în cursul acestui an, zece persoane care și-au achitat taxa de înmatriculare au solicitat restituirea sumelor plătite, respectiv 66.048 de lei. Potrivit finanțiștilor, restituirea sumelor se poate face în condițiile în care persoanele care achită taxa pot demonstra că nu și-au înmatriculat autoturismele.
Statistica DGFP Suceava arată că de la introducerea taxei de primă înmatriculare, sucevenii au plătit nu mai puțin de 21,76 milioane de lei, adică aproape 6 milioane de euro.
Dări la stat
Sucevenii plătesc pe rupte taxa de primă înmatriculare
