Garda de Mediu

Sucevenii nu respectă normele de depozitare a deșeurilor

În urma controalelor efectuate, în ultimele două săptămâni, de comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Suceava, s-a constatat o ignorare a legislației privind regimul deșeurilor atât din partea unor persoane fizice, cât și a societăților din județ.
Potrivit comisarului șef, Constantin Harasim, și în această perioadă, zona Metro din municipiul Suceava a servit drept groapă de gunoi pentru tupeiștii care nu știu să apeleze la firmele de salubrizare. Nicolae Nistoriuc, din municipiul Suceava, a fost surprins depozitând deșeuri menajere, provenite din gospodăria proprie din satul Tișăuți, pe terenul curățat, în urmă cu câteva săptămâni, chiar de comisarii de mediu suceveni. Pentru această faptă, bărbatul a fost amendat cu 2.000 de lei.
Compania Națională de Uraniu, platforma Argestru, a fost amendată cu 3.000 de lei pentru lipsa unei evidențe a depozitării și neutralizării deșeurilor provenite din activitatea de extracție a minereurilor cu conținut de uraniu. Comisarii de mediu au descoperit, în curtea societății, și trei bazine aproape pline cu apă uzată care ar fi trebuit vidanjate și transportate la o stație de epurare. Aceeași amendă a fost aplicată și societății Flutur și Fiii Prod SRL Gura Humorului, pentru depozitarea deșeurilor metalice (fier vechi) direct pe sol, în zona stației de sortare Bucșoaia.
Amenzi în cuantum de 2.000 de lei fiecare au fost aplicate mai multor societăți pentru încălcarea legislației privind regimul deșeurilor. Este vorba despre SC Girotim Prod SRL Șaru Dornei, pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor din lemn, deosebit de toxice pentru sol, SC Nova Mirasco SRL Suceava, pentru lipsa evidenței producerii și eliminării deșeurilor și SC Viodram SRL Milișăuți, pentru depozitarea de deșeuri în zona unui curs de apă. Viceprimarul comunei Rădășeni, Ion Todirică, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că nu a prevenit depozitarea de deșeuri pe un teren proprietate privată, din vecinătatea fostei gropi de gunoi a comunei.

Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență
Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

EGGER România a atins pragul de 1 milion de tone de lemn reciclat colectat prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak