Sucevenii, mofturoși și nepregătiți

Recent am ajuns într-o localitate aflată la aproximativ 20 de kilometri de Ploiești. Cu respectivul prilej am cunoscut un bărbat de până în 50 de ani care, în timpul liber, curăța pomi fructiferi în schimbul câtorva lei. Nu mulți. Omul are timp liber mai mult doar la sfârșit de săptămână, pentru că în rest este plecat la lucru la Ploiești, localitate în care ajunge cu microbuzul pus gratuit la dispoziție de firma la care este angajat. Bărbatul nu este prea mulțumit de cât câștigă, în condițiile în care opt ore trebuie să stea în picioare și să fie foarte atent la piesele care-i trec prin mâini. Salariul brut este de 1.100 de lei și beneficiază de bonuri de masă. Totuși, omul nu vrea să renunțe la serviciul pe care-l are, pentru că din muncile pe care le-ar presta prin comuna în care locuiește nu ar avea din ce să-și plătească facturile. Bărbatul la care mă refer este angajat la o companie japoneză care face cablaje electrice pentru industria constructoare de mașini. Firma are nu mai puțin de 4.000 de angajați, mulți dintre aceștia trăitori în comune din județele Prahova și Dâmbovița. Pe lângă cei 4.000 de muncitori de la compania japoneză, alte mii de oameni lucrează la fabricile și făbricuțele din zona industrială Ploiești. În municipiul Suceava există numai supermarketuri, hipermarketuri, gigamarketuri, teramarketuri și câteva buticuri. Mai există școli și alte instituții bugetare, micării, ciorbării, șaormerii, pizzerii, covrigării, pufulețării și sucării. Însă, numai mâine nu-i poimâine și va fi pus în funcțiune parcul industrial promis în campaniile electorale de senatorul PSD Ovidiu Donțu. Pe lângă acesta va funcționa și parcul industrial promis de deputatul PNL Alexandru Băișanu. Numai că ar fi niște probleme. În primul rând, sucevenii nu ar lucra pentru un salariu minim de 1.000 de euro, iar în al doilea rând oamenii nu sunt pregătiți să construiască avioane, computere, limuzine și, nu în ultimul rând, rachete care să ajungă pe Marte, pe Jupiter și pe Pluto.