Sucevenii învinși la Piatra Neamț din faze fixe



Sucevenii învinși la Piatra Neamț din faze fixe
Sucevenii învinși la Piatra Neamț din faze fixe

– În meciul contînd pentru etapa a XII-a, Ceahlăul Piatra Neamț – Cetatea Suceava 3-1 (1-0)
Chiar dacă au părăsit terenul de la Piatra Neamț învinși, fotbaliștii de la Cetatea au reușit pe terenul liderului cel mai bun joc în deplasare din actualul sezon. Se pare că postura de outsideri le convine mai mult sucevenilor decît jocurile de uzură în compania formațiilor cu care luptă umăr la umăr pentru evitarea retrogradării. Fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu nu au părut nici un moment în dificultate în fața mult mai titraților lor adversari, care au reușit să se impună destul de norocos am spune, din trei faze fixe. Surprinzător pentru cei 1.000 de spectatori prezenți în tribunele stadionului Borzoghean, partida a început cu două ocazii ale oaspeților, care au trecut pe lîngă deschiderea scorului prin Roman și Sitaru, care a executat foarte bine o lovitură liberă de la 25 de metri. Impulsionați de pe margine de vulcanicul Marin Barbu, nemțenii își revin din amorțeală în minutul 21, cînd la o aglomerație în careul lui Costaș, Butnaru a respins în ultimul moment din fața liniei porții. Gazdele și-au intensificat presiunea, însă Costaș a intervenit foarte bine la lovitura liberă executată de Purică, iar imediat, în minutul 25, portarul sucevean a avut noroc la ghiuleaua lui Petrache, care a izbit transversala. Cetatea ripostează pe contraatac prin impetuosul Pălimaru în minutul 32, dar acțiunea suceveanului este stopată cu un procedeu la limita regulamentului de către Nohai, fără ca centralul Mugurel Drăgănescu să intervină. Cu cinci minute înainte de pauză, într-un moment în care jocul se mai liniștise, Ceahlăul a izbutit deschiderea scorului. Purică a executat un corner de pe partea stîngă, apărarea suceveană a avut un moment de visare, iar fundașul Forminte a marcat din colțul careului de șase metri cu o precisă lovitură de cap. La fel ca în prima repriză, partea secundă a început tot cu o ratare a Cetății, Berezoschi reușind totuși să reia un balon spre poarta lui Covrig cu toate că în momentul execuției a fost lovit cu piciorul în piept de către un apărător advers. Centralul întîlnirii a trecut cu vederea această fază, pentru ca peste cîteva zeci de secunde, în minutul 56, să dicteze lovitură de pedeapsă pentru gazde pentru un fault inexistent asupra lui Doicaru. Căpitanul Ceahlăului, Tibi Șerban a transformat cu siguranță penaltyul acordat, astfel că scorul a devenit 2-0 în favoarea formației nemțene. Din acest moment fotbaliștii suceveni au lăsat deoparte toate inhibițiile și au început să facă legea pe teren. Pe fondul acestui joc bun, ocaziile de gol la poarta lui Covrig nu au întîrziat să apară. A ratat mai întîi Pălimaru, iar apoi Roman a șutat violent de la marginea careului mare milimetric pe lîngă poartă. În minutul 70, după o acțiune ca la carte purtată de trioul Prisacă – Roman – Pălimaru, ultimul a fost blocat în ultima clipă, după ce îl driblase și pe goalkeeperul nemțean. Inevitabil, golul căutat de suceveni a picat în minutul 83. Roman a inițiat o acțiune pe partea dreaptă, a centrat din alergare pentru Pălimaru, care a venit prompt la întîlnirea cu mingea și a înscris imparabil cu capul la colțul lung. La acest scor, asistența de pe Borzoghean a început să se gîndească la ce e mai rău. Spre norocul nemțenilor însă, sucevenii au încasat un nou gol stupid. Costaș a ieșit să blocheze un balon la marginea careului de 16 metri, iar din inerție a aterizat cu mingea în brațe puțin în afara suprafeței de pedeapsă. Lovitura liberă a fost transformată cu noroc de Tibi Șerban, mingea ajungînd în plasă după ce a fost deviată de Roman, aflat în zid.
Ceahlăul Piatra Neamț: Covrig – Avădanei (28 Iftime), Forminte, Nohai – Purică (74 Feizula), C.Ilie (74 Borz), T.Șerban, Mocanu, Macovei – Petrache, Doicaru. Antrenor Marin Barbu.
Cetatea: Costaș – Butnaru, Berezoschi, Matei (58 Bordianu) – Cojocaru (46 Cernat), Sitaru, Roman, Onciu, Lungu (81 P.Bosancu) – Prisacă, Pălimaru. Antrenor Ioan Radu.
Rezultatele complete din Seria I:
Dacia Unirea Brăila – FC Botoșani 1-0
FCM Târgoviște – Precizia Săcele 0-0
Laminorul Roman – FC Brașov 2-1
Altay Constanța – Gloria Buzău 1-0
Forex Brașov – Callatis Mangalia 4-2
Portul Constanța – Petrolul Moinești 4-3
Midia Năvodari – Dunărea Galați 1-2
Clasament:
1. Ceahlăul 12 9 2 1 29-10 29p. +8
2. Forex Brașov 12 7 2 3 20-14 23 +5
3. FC Brașov* 12 5 5 2 13-6 19 +2
4. FC Botoșani 12 6 1 5 10-11 19 +4
5. Facia Unirea 12 4 5 3 14-10 17 -1
6. Altay Constanța 12 5 2 5 13-13 17 -1
7. Portul Constanța 12 5 2 5 18-25 17 -1
8. Petrolul Moinești 12 4 4 4 16-16 16 -2
9. Gloria Buzău 12 4 3 5 11-9 15 -3
10. Cetatea Suceava 12 4 3 5 16-15 15 -3
11. FCM Tîrgoviște 12 3 6 3 10-9 15 -3
12. Dunărea Galați 12 4 3 5 12-12 15 -3
13. Precizia Săcele 12 3 6 3 6-7 15 0
14. Laminorul 12 3 3 6 13-18 12 -6
15. Callatis Mangalia 12 3 2 7 11-21 11 -7
16. Midia Băvodari 12 1 3 8 4-20 6 -15
* FC Brașov este penalizată cu un punct, întrucît sezonul trecut nu și-a îndeplinit baremul, în Divizia A