Pandemia, bat-o vina!

Sucevenii de la HaiHui în 2, blocați în Maroc



Ionuț și Andreia Chiperi
Ionuț și Andreia Chiperi

Ionuț și Andreia Chiperi, cei doi suceveni care administrează vloggul HaiHui în 2, au rămas blocați în Maroc. Alături de ei ar fi alte câteva sute de români care nu se mai pot repatria din cauză că țara de pe continentul african și-a închis granițele. Marocul a suspendat toate zborurile spre și dinspre toate aeroporturile pentru a preveni astfel răspândirea Omicron, noua tulpină a SARS-Cov-2.
Decizia a fost anunțată luni noapte și a luat prin surprindere un mare număr de persoane aflate în Maroc. Printre acestea se află și cei doi suceveni, care într-o discuție cu cei de la Pro TV au spus că speră să se găsească soluții pentru a putea reveni în Europa. „Inițial ne-au spus să stăm liniștiți și să luăm legătura cu o companie aeriană, asta ieri dimineață se întâmpla (n.a. – luni dimineață), atunci când nu existau informații oficiale cu privire la suspendarea zborurilor. Dar, în schimb, toți ghizii și proprietarii hotelurilor de aici știau despre anularea zborurilor”, au spus Ionuț și Andreia.
Cei doi vlogeri sunt extrem de cunoscuți pentru materialele difuzate din diferite locuri ale lumii. În luna septembrie a acestui an, ei au vizitat redacția cotidianului Monitorul de Suceava și au împărtășit din experiența lor. “Noi ne-am săturat oarecum de viața pe pilot automat de la București, program de la 9.00 la 18.00, două ore pierdeam pe drum în trafic, de acasă până la birou și invers… Ne-am dat seama că trăim mai puțin pentru noi și mai mult pentru obligații, responsabilități…“, spunea la acea vreme Andreia. Iar evenimentele actuale arată că au ieșit cu adevărat din viața ”pe pilot automat”. Evident, fiecare plecare de acasă comportă și anumite riscuri, pe care sucevenii de la HaiHui în 2 și le-au asumat.
Ionuț și Andreia Chiperi călătoresc de mai bine de trei ani, iar pentru a reuși să facă rost de bani au vândut tot ce aveau în România. Povestea lor o puteți citi în materialul publicat acum câteva luni de cotidianul nostru pe https://www.monitorulsv.ro/cevaltceva/2021-09-06/Ce-a-fost-in-capul-nostru-am-vandut-casa-am-renuntat-la-job-uri-si-am-plecat-in-lume#ixzz7DlyNwj3X.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Polițiștii suceveni le pun tot mai des brățări electronice agresorilor: ultimul pe listă, un bărbat care și-a agresat soția și fiica

Peste 2.200 de elevi suceveni din tot județul și 130 de cadre didactice au participat joi la Marșul „Antiviolență, antidrog, antitutun”

Peste 2.200 de elevi suceveni din tot județul și 130 de cadre didactice au participat joi la Marșul „Antiviolență, antidrog, antitutun”
Peste 2.200 de elevi suceveni din tot județul și 130 de cadre didactice au participat joi la Marșul „Antiviolență, antidrog, antitutun”