Box - Juniori

Sucevenii Cristi Măzăreanu și Sebastian Ceotir au câștigat în stil de mare campioni Cupa României și așteaptă convocările pentru Europene



Cristi Măzăreanu (dreapta) și Sebastian Ceotir (stânga), împreună cu antrenorul Andu Vornicu
Cristi Măzăreanu (dreapta) și Sebastian Ceotir (stânga), împreună cu antrenorul Andu Vornicu

Pugiliștii de la CSM Suceava au fost printre protagoniștii Cupei României la box pentru juniori, competiție desfășurată la Pitești, pe parcursul săptămânii trecute. Concursul, care a beneficiat de participarea a peste 200 de sportivi de la cele mai titrate cluburi din țară, a fost unul foarte puternic, reprezentând criteriul principal pentru calificarea la Campionatele Europene. Cristi Măzăreanu (categoria 46 de kilograme) și Sebastian Ceotir (categoria 75 de kilograme), cei doi suceveni prezenți pe tabloul de concurs, au făcut senzație la Pitești, izbutind să urce pe prima treaptă a podiumului de premiere după evoluții consistente, remarcate de toți oficialii Federației Române de Box prezenți în sală.
„A fost poate cel mai tare turneu de juniori la care am participat vreodată, miza fiind una foarte mare, ținând cont că Europenele vor avea loc în premieră în țara noastră, la Galați, la sfârșitul lunii mai. Cristi Măzăreanu a impresionat pe toată lumea prin evoluțiile sale. A câștigat turneul după ce a bătut pe rând trei campioni naționali, devenind astfel titularul categoriei 46 de kilograme. Sebastian Ceotir, campion național de cadeți în exercițiu, nu a fost nici el cu nimic mai prejos și a reușit să se impună chiar dacă se află abia în primul an de juniorat, spre surprinderea generală. Cristi și Sebastian sunt doi copii de real talent, care pot avea un viitor mare în box dacă vor găsi pe plan local susținerea necesară. Personal, sunt bucuros că reușim să confirmăm încă o dată, din totalul cluburilor din România doar noi, Piteștiul și Bacăul am izbutit să ajungem cu doi sportivi în finală”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească pentru sprijin oamenilor de afaceri Ciprian Nuțu, de la SC Trutzi SRL, Bogdan Straton, de la SC Promo Plus SRL, Primăriei Suceava și Clubului Sportiv Municipal.



Recomandări