Avertisment

Sucevenii care își reabilitează singuri locuințele nu vor primi banii înapoi



– Statul nu decontează sumele cheltuite de cei care efectuează, pe cont propriu, lucrări de reabilitare termică a locuințelor
– Primăria Suceava avertizează că programul de reabilitare termică presupune parcurgerea a 13 etape obligatorii, fără de care nu se poate obține finanțarea
Primăria Suceava îi avertizează pe proprietarii de apartamente care efectuează, pe cont propriu, lucrări de reabilitare termică a locuințelor asupra faptului că nu își vor putea recupera banii cheltuiți pentru aceste lucrări. Potrivit primarului Ion Lungu(foto), mai mulți suceveni, care lucrează în domeniul construcțiilor, au cerut informații cu privire la modul în care pot să-și deconteze contravaloarea materialelor folosite pentru reabilitarea locuințelor.
„Există aceste oportunități de finanțare, 67% fiind contribuția statului și a bugetului local, iar numai 33% din cheltuieli trebuie suportate de proprietari, dar banii sunt dați numai în anumite condiții. Sunt 13 pași care trebuie parcurși. Cetățenii nu trebuie să cadă într-o dezinformare din partea administratorilor asociațiilor de proprietari, să facă anumite cheltuieli și apoi să vină la Primărie pentru decontare”, a avertizat primarul Ion Lungu.
Acesta a explicat că finanțarea se face numai pe baza unor proiecte pe care Primăria le trimite la Ministerul Administrației și Internelor și apoi, pentru avizare, la Ministerul Transporturilor, unde funcționează unitatea de implementare a acestui proiect. În avizul emis se specifică foarte clar tipul lucrărilor de reabilitare în funcție de zona vizată: plafon, dușumea, geam sau ușă. Programul are 13 etape clar conturate, ce trebuie parcurse, în mod obligatoriu, pentru a obține finanțarea: identificarea și inventariere clădirilor care necesită reabilitare termică, notificarea asociațiilor de proprietari, obținerea aprobării în Adunarea generală a asociațiilor de proprietari, fundamentarea și aprobarea programului stabilit în Consiliul Local, semnarea convenției între coordonatorul programului (Consiliul Local) și asociația de proprietari, expertizarea energetică, eliberarea unui certificat energetic, studiul de fezabilitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, proiectarea lucrărilor, emiterea autorizației de construire, executarea lucrărilor și, în final, recepția lor.
Consiliul Local a aprobat, în ședința de ieri, programul stabilit pentru demararea acestui proiect la Suceava. Cu toate acestea, municipiul Suceava se află cu un pas în spatele altor localități, precum Iașiul, care au trimis deja a doua serie de dosare cu cereri pentru obținerea finanțării de la Guvern. Fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind expertizarea și auditul energetic, precum și pentru proiectarea lucrărilor se asigură din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Până acum, locatarii din doar 14 blocuri din Suceava au depus documentația necesară intrării în acest program la Primărie.



Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință
Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni
Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni