– Deocamdată, de această măsură vor putea beneficia 100 de familii care au făcut dovada plății integrale a datoriilor
Sucevenii care au acumulat datorii mari la asociație, prin neplata facturilor la utilități, au șansa să fie scutiți de plata penalităților, dacă își achită în totalitate datoria restantă.
Primarul Ion Lungu a declarat ieri că va întocmi un proiect de hotărîre de Consiliu Local, prin care sucevenii ce își achită datoriile la TERMICA vor fi scutiți, nominal, de la plata penalităților.
“Deja am o listă de aproape 100 de persoane care au făcut eforturi serioase, s-au împrumutat și au reușit să își achite integral valoarea energiei termice consumate. Mi se pare normal ca acești oameni să fie scutiți de la plata penalităților, pentru că au demonstrat că au bună-voința de a plăti, dar nu dispun de fonduri suficiente. Această hotărîre va fi făcută nominal, nu va avea caracter general, pentru că apar tot felul de neclarități. La nevoie, vom reveni cu decizia lună de lună, pe măsură ce oamenii își plătesc datoriile, ori, vom lua o hotărîre cadru, care se va aplica la toți cei care demonstrează că au făcut efortul de a-și plăti datoriile”, a declarat primarul Sucevei.
În paralel, municipalitatea va sprijini societatea de termoficare în acțiunea de debranșare individuală a sucevenilor rău-platnici, care au acumulat datorii foarte mari și nici nu fac vreun efort pentru a le plăti măcar parțial.
“Deja avem șase apartamente din Burdujeni care au fost debranșate individual, acțiunea va fi continuată în perioada următoare, iar noi vom oferi tot sprijinul echipelor de termoficare, care vor fi însoțite de membri ai Poliției Comunitare”, a spus Ion Lungu, care a precizat că din ianuarie 2006 se va trece la încheierea de contracte individuale cu toți cei racordați la sistemul centralizat, încît acțiunea de debranșare va fi mai ușor de efectuat.