În primele 9 luni din an

Sucevenii au beneficiat de servicii medicale în străinătate de peste 6,3 milioane de lei

Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean
Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean

Cardul european de sănătate, acordat asiguraților, la fel ca și certificatul provizoriu de înlocuire pentru cardul european oferă titularului dreptul la servicii medicale care devin necesare pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene. De servicii medicale în străinătate beneficiază și anumite categorii de pacienți, cu afecțiuni care nu pot fi tratate în România. Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean, a declarat că, de la începutul acestui an și până la sfârșitul lunii septembrie, pentru sucevenii asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România care s-au deplasat pentru ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene au fost eliberate 5.353 carduri europene. De asemenea, CAS Suceava a eliberat, la solicitarea asiguraților sau a instituțiilor competente din țările Uniunii Europene, 681 formulare europene, dintre care 36 formulare E 112 (S2), prin care pacienții pot efectua tratament în străinătate. Majoritatea solicitărilor au fost pentru copii cu afecțiuni ortopedice, dermatologice, ale sistemului circulator și oncologice, care au mers la tratament în unități sanitare din Italia, Franța, Austria și Germania.
”Pentru servicii medicale obținute în statele UE de către asigurații români beneficiari de card european sau certificat provizoriu de înlocuire pentru cardul european, precum și pentru beneficiarii de formulare europene E 106, E 121 și E 112, în primele 9 luni ale anului 2017, CAS Suceava a decontat suma de 6.310.611,57 lei”, a declarat Anda Sălăgean.
Purtătorul de cuvânt al CAS a precizat că atât cardul european, cât și certificatul provizoriu sunt gratuite.
Precizăm că pentru tratarea afecțiunilor existente cardul european nu poate fi utilizat, prin urmare un pacient nu poate fi tratat în străinătate de diabet sau de o afecțiune cronică a inimii, pe baza cardului european, însă beneficiază de îngrijiri medicale în cazul unei crize diabetice (șoc insulinic, hiperglicemie, cetoacidoza diabetică) sau cardiace.
De asemenea, acest tip de card de sănătate nu poate fi utilizat pe teritoriul României, unde funcționează sistemul național al cardurilor de sănătate.

Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților

Peste 72 la sută dintre suceveni beneficiază de asigurare medicală fără să plătească la Fondul de Sănătate

Sucevenii au consumat anul trecut medicamente compensate și gratuite de peste 46 de milioane de euro, cu 9 milioane de euro mai mult decât în 2023

Peste 250 de persoane din Marginea și Sucevița au beneficiat de acțiunea unui grup de tineri inimoși, care oferă gratuit servicii medicale