Lupte Greco-Romane

Sucevenii Adrian Agache și Teodor Horătău au câștigat trei din cinci meciuri la Cupa Mondială a cluburilor



Sucevenii Adrian Agache și Teodor Horătău au câștigat trei din cinci meciuri la Cupa Mondială a cluburilor
Sucevenii Adrian Agache și Teodor Horătău au câștigat trei din cinci meciuri la Cupa Mondială a cluburilor

Doi dintre cei mai buni sportivi descoperiți și formați la școala suceveană de lupte, Adrian Agache și Teodor Horătău, au participat în această săptămână la Cupa Mondială a cluburilor la seniori, asta deși sunt încă juniori I. Componenți ai Lotului Național Olimpic de juniori I ai României, cei doi luptători au făcut o figură frumoasă la această competiție internațională ce a avut loc în Iran, câștigând trei din cele cinci meciuri disputate pe echipe, pe națiuni. Elev al Liceului cu Program Sportiv Suceava, Adrian Agache este legitimat la Clubul Sportiv Municipal Suceava. La competiția din Iran, Adrian a câștigat meciurile cu adversarii din Grecia, Tadjikistan și Ungaria, și le-a pierdut pe cele cu Iran și Armenia. Suceveanul este în primul an de juniori I, dar a participat și-n competițiile naționale de tineret și seniori. Astfel, în anul 2017, Adrian a ocupat locul cinci la Campionatul Național de seniori, la categoria 74 de kilograme, a câștigat medalia de bronz la naționalele de tineret, cea de argint la naționalele de juniori I, iar în ultima competiție, la Putna, a câștigat medalia de bronz la Cupa României de juniori I. Aceste medalii și rezultate puteau fi mai bune, Adrian pierzând medalii după penalități și nu după procedee tehnice.
Teodor Horătău este și el descoperit și format la Suceava, pentru care a câștigat multe medalii naționale și internaționale, dar din vară luptă pentru clubul Dinamo București, dar și-n Campionatul Germaniei pe echipe, acolo unde a câștigat toate meciurile din acest sezon. Teodor a reușit și el trei victorii din cinci meciuri, cu sportivii din Iran, Grecia și Tadjikistan, pierzând cu Ungaria și Armenia.
Bogdan Pop a câștigat aurul la un turneu internațional în Bulgaria
Zilele trecute, un alt luptător sucevean, Bogdan Pop, elev și sportiv al Liceului cu Program Sportiv Suceava, a avut o evoluție foarte bună la turneul internațional de la Plevna, în Bulgaria, unde a câștigat medalia de aur la categoria 50 de kilograme la juniori III. De altfel, delegația României a terminat competiția pe locul I între cele opt națiuni prezente, cu nu mai puțin de patru medalii de aur, două de argint și una de bronz.
În acest an, Bogdan Pop a câștigat titlul național la juniori III, medalia de bronz la Cupa României de juniori II, deși este încă junior III, dar și medalia de argint la naționalele de lupte pe plajă, la juniori III.



Recomandări

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor