Suceveni premiați la Expoziția „De la psalmi și icoane la Sfânta Scriptură și muzică sacră”, de la Focșani

Maria Zinici
Maria Zinici

Trei suceveni au fost premiați la Expoziția de artă tradițională cu tematică pascală „De la psalmi și icoane la Sfânta Scriptură și muzică sacră” (ediția a XIX-a), care s-a desfășurat în luna aprilie la Galeriile Centrului Cultural Vrancea din Focșani.
Centrul Cultural „Bucovina” – prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava a intermediat și coordonat științific, prin etnograful Eutasia Rusu, participarea a trei meșteri suceveni, care au trimis obiecte reprezentative la această expoziție la care un juriu de specialitate a evaluat și a premiat cele mai valoroase exponate.
Potrivit regulamentului, la această expoziție-concurs meșteri din toate zonele țării au participat cu icoane, ouă încondeiate, țesături tradiționale, crestături în lemn, instrumente populare și măști tradiționale.
Cei trei meșteri suceveni recomandați de Centrul Cultural „Bucovina” s-au prezentat cu icoane pictate pe stică, ouă încondeiate și crestături în lemn.
Este vorba de Ioana Rusu Sadovei, elevă la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (icoană pictată pe sticlă – „Învierea cu douăsprezece icoane”), care a obținut Premiul II, Maria Zinici (ouă încondeiate) – Premiul II, și Florin Cramariuc (crestături în lemn – lingurare) – Premiul III.

Recomandări

Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a

Peste 2000 de exemplare de iepuri, porumbei, găini și păsări exotice, la Expoziția regională „Cupa Moldovei”

Sfânta Ecaterina, icoană a credinței statornice, prăznuită în parohia din Sfântu Ilie, Șcheia, pe care o ocrotește

42 de tineri, din șase țări, au participat la ateliere de încondeiat ouă și pirogravură, la Poiana Stampei