Lupte

Suceveni au încheiat anul cu cinci medalii



Sportivii secției de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Municipal Suceava au terminat în forță anul competițional 2007, după ce s-au întors acasă de la Cupa României cu cinci medalii. Deși concursul a fost rezervat juniorilor I, pe saltea au avut voie să intre și juniorii II, un exemplu fiind medaliatul cu bronz la europene, George Rotari, legitimat la CSM-LPS Suceava, care a terminat pe locul trei la categoria 66 de kilograme, după ce a fost învins cu scorul de 2 – 0 de campionul național de juniori I, dar care este mai mare decât sucevean cu trei ani. Luptătorii suceveni au urcat de două ori și pe prima treaptă a podiumului prin Constantin Bolohan, la 50 de kilograme și Andrei Brânzei, la 120 de kilograme, cei care astfel au adus Sucevei două din cele opt medalii puse în joc. O altă figură frumoasă au făcut-o și colegii lor, Mihai Morișcă și Florin Șpac, care au reușit să urce și ei pe podium, după ce au obținut fiecare câte o medalie de bronz, primul, la categoria 120 de kilograme, iar al doilea la 96 de kilograme. Toți cei cinci medaliați sunt antrenați de Valerică Gherasim, Constantin Tăpârjan și Andrei Bolohan.



Recomandări