Fostul șef al Direcției Silvice Suceava Valerian Solovăstru fost numit la conducerea Regiei Naționale a Pădurilor (RNP). Pentru această funcție, Solovăstru a avut susținerea liderului PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care se pare că a propus ca RNP să fie condusă un reprezentant al celei mai mari Direcții Silvice din țară. Din informațiile pe care le deținem, Valerian Solovăstru ar urma să preia conducerea RNP în cursul acestei zile, după definitivarea procedurilor de schimbare din funcție a actualilor directori, care beneficiază de susținerea PSD. Solovăstru ar urma să-l înlocuiască pe actualul director general al RNP, Florian Munteanu. Potrivit unor surse, schimbarea conducerii PSD a Regiei Naționale a Pădurilor a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 3 octombrie a.c.. Cu toate acestea, directorul adjunct al RNP, suceveanul Gheorghe Nichiforel, ne-a declarat că nu a primit nici o decizie de înlocuire din funcție. „Când voi primi așa ceva, vreau să văd care sunt motivele. Eu știu că am contract pe o perioadă nedeterminată. Iar dacă în România se poate schimba orice, oricând, eu voi pleca, dar voi pleca în instanță”, a spus Nichiforel.