După cinci ani în care a evoluat în străinătate, în țări precum Republica Moldova, Kazakhstan, Israel sau Thailanda, jucătorul sucevean Adrian Grigoruță se pregătește de o revenire în fotbalul românesc. Mijlocașul în vârstă de 32 de ani se antrenează în aceste zile cu FC Brașov și speră să-l convingă pe antrenorul Adrian Szabo de calitățile sale.
„Încă de anul trecut am decis să mă întorc în România. Acum un an mi-am cumpărat o casă la Brașov, iar când s-a ivit posibilitatea acestui transfer nu am ezitat, pentru că știu despre tradiția acestui club în fotbalul românesc. Sper să-l conving pe antrenorul Adrian Szabo de calitățile mele, pentru că îmi doresc cu adevărat să joc la FC Brașov”, a declarat jucătorul care a început fotbalul la Bucovina Suceava.
La începutul acestui an, Grigoruță s-a întors din Thailanda la Milsami, formație cu care cucerise în 2012 Cupa și Supercupa Republicii Moldova, dar o accidentare suferită chiar înainte de startul returului l-a scos din circuit.
„Pot spune că am avut ghinion, pentru că am ratat șansa să joc la Milsami în cel mai bun sezon din istoria acestui club, încheiat cu câștigarea campionatului. Cu două zile înainte de startul returului am suferit o fractură de metatarsian care m-a scos din circuit. Chiar și așa, președintele clubului mi-a propus un nou contract, dar din diferite motive, la care s-au adăugat și ceva neînțelegeri cu actualul antrenor am refuzat. În vară am așteptat ceva oferte din străinătate de la impresarii mei. Nu s-a concretizat nimic, astfel că am decis că a sosit timpul să revin în România și acum vreau să profit de șansa ivită la FC Brașov. Știam multe lucruri despre FC Brașov de la Gabi Stan, antrenor cu care am lucrat la Milsami, dar și de la foștii mei coechipieri Romeo Surdu și Ovidiu Mendizov. Mă pregătesc deja cu echipa și sper să demonstrez că merit să joc aici. Am găsit un grup de jucători buni și chiar dacă în startul campionatului rezultatele au fost oscilante, eu sunt convins că FC Brașov va avea forța să atace promovarea“, a încheiat Adrian Grigoruță.
În cariera sa de până acum, Adrian Grigoruță a mai activat în România la grupările Bucovina Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, Prefab Modelu, CSM Râmnicu Vâlcea și Cetate Deva.