Handbal

Suceveanul Daniel Stanciuc luptă cu naționala de seniori a României pentru calificarea la Europene

Daniel Stanciuc e mezinul echipei naționale de juniori
Daniel Stanciuc e mezinul echipei naționale de juniori

„Universitarul” Daniel Stanciuc a fost convocat de către selecționerul primei reprezentative a României, Xavi Pascual, pentru „dubla” cu Insulele Feroe, din preliminariile Campionatului European de handbal masculin de anul viitor.
Daniel Stanciuc, care va împlini pe 7 martie 19 ani, este considerat de specialiști unul dintre marile talente ale handbalului românesc. Coordonatorul de joc al echipei sucevene a fost, pe rând, căpitanul echipelor naționale de cadeți și juniori ale țării noastre, regăsindu-se în aceeași postură și la lotul național de tineret.
Handbalistul descoperit de antrenorul Vasile Boca, coordonatul centrului de copii și juniori al Clubului Sportiv Universitar din Suceava, a debutat la echipa națională de seniori a României la începutul acestui an, cu prilejul turneului de la Benidorm, acolo unde „tricolorii” și-au măsurat forțele cu Argentina, Bahrain și cu selecționata gazdă, Spania.
Naționala de handbal masculin a României va întâlni miercuri, 8 martie, de la ora 21.00, la Torshavn, selecționata Insulelor Feroe, în etapa a 3-a a preliminariilor CE 2024, returul urmând să aibă loc la București, pe 11 martie, începând cu ora 17.00. Ambele partide vor fi transmise în direct de postul de televiziune Pro Arena și online pe Voyo.ro.
După o înfrângere cu Austria și o victorie cu Ucraina în preliminariile Campionatului European – EHF 2024, naționala României se află în acest moment pe locul 2 în clasamentul Grupei 4, cu 2 puncte. Primul loc este ocupat de Austria, cu 4 puncte, pe locul 3 se află Ucraina, cu 2 puncte, iar pe ultima poziție se situează Insulele Feroe, cu 0 puncte.
Primele două clasate în cele opt grupe preliminare se califică la turneul final, alături de cele mai bune patru formații de pe locul al treilea.
Campionatul European de handbal masculin se va desfășura în Germania, între 10 și 28 ianuarie 2024.

Recomandări

Luni începe Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română