Funcție

Suceveanul Adrian Haralambie Bidu a fost numit vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului



Adrian Haralambie Bidu a fost numit în conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului
Adrian Haralambie Bidu a fost numit în conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului

Suceveanul Adrian Haralambie Bidu a fost numit în conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Printr-o decizie a premierului României, Nicolae Ciucă, publicată în Monitorul Oficial, Adrian Haralambie Bidu, originar din orașul Frasin, va ocupa funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. El va avea rangul de subsecretar de stat.
Noul vicepreședinte al ANPM s-a născut în Frasin și este absolvent al Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. El a absolvit un master în management forestier la aceeași facultate. Adrian Haralambie Bidu are 36 de ani, iar în perioada 2020-2021 a mai ocupat funcția de comisar general adjunct al Comisariatului General al Gărzii de Mediu. Între anii 2017 și 2020 el a fost comisar în cadrul aceleiași instituții.



Recomandări

Medicul fălticenean Emanuela Mercore Huțanu, la Forumul național de medicină a stilului de viață: „Bolile cronice netransmisibile ne fură ani de viață trăiți cu sens”

Medicul fălticenean Emanuela Mercore Huțanu, la Forumul național de medicină a stilului de viață: „Bolile cronice netransmisibile ne fură ani de viață trăiți cu sens”

La Agenția Națională pentru Protecția Mediului a fost semnat acordul pentru modernizarea liniei ferate Pașcani – Dărmănești

Adrian Haralambrie Bidu (stânga), prezent la semnarea acordului de mediu pentru proiectul de modernizare a liniei ferate Pașcani - Dărmănești
Adrian Haralambrie Bidu (stânga), prezent la semnarea acordului de mediu pentru proiectul de modernizare a liniei ferate Pașcani - Dărmănești