Reținut de poliție

Sucevean întors de la frontieră pentru că era dat în urmărire generală

Un tânăr din municipiul Suceava, dat în urmărire generală, a fost săltat de polițiști, în timp ce încerca să plece din țară. Ion G., în vârstă de 18 ani, a fost prins în cursul zilei de duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Salonta. Tânărul era căutat de polițiștii din toată țara, fiind dat și în consemn la frontiere, pentru că se sustrăgea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ion G. este suspectul principal în cazul a patru furturi (unul din locuință și 3 din autoturisme), valoarea prejudiciului fiind ordinul zecilor de milioane de lei. După ce a fost prins, Ion G. a fost luat de o escortă a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și încarcerat în arest. În cursul zilei de astăzi, tânărul a fost dus de polițiști în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, însă aceștia din urmă au decis cercetarea în stare de libertate a lui Ion G..

Recomandări

Ucraineanul care a fugit de război cu un avion ușor, cu care a aterizat la Frătăuți, va benefica de protecție temporară în România

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României