Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Frumosu, a fost ridicat de polițiști acum două zile și dus în Penitenciarul Botoșani, după ce a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru implicarea într-o faptă de omor comisă tocmai în 1999. Cazul lui Mihai Gheorghe Ureche este unul demn de un scenariu de film plin de suspans și de răsturnări de situație. Mai întâi, crima a fost descoperită foarte târziu, după 13 ani, în urma mărturisirii făcute de fiul celui ale cărui oseminte aveau să fie găsite îngropate într-o grădină. Pentru omor au fost puși sub acuzare doi frați. Unul a recunoscut din start și a luat 10 ani de închisoare, în timp ce al doilea, Mihai Gheorghe Ureche, a primit 20 de ani de închisoare. Închis, Mihai Gheorghe Ureche a reușit însă să obțină redeschiderea procesului, fapt care se întâmplă foarte rar, și să obțină în final o reducere a pedepsei de la 20 de ani la 8 ani de închisoare.
Un bărbat intrat în pământ, la propriu, despre a cărui soartă nu s-a știut nimic timp de 13 ani
Povestea din acest caz începe în 1999, când Sorin Constantin Badale, în vârstă de 42 de ani, din comuna Frumosu, a dispărut. Anchetatorii au crezut că acesta a fugit, întrucât pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt. La vremea respectivă au fost unele suspiciuni, existând voci care au relatat că bărbatul a fost bătut crunt de cumnații săi. Pentru că nu a fost găsit cadavrul și nu au existat nici alte indicii de omor, cazul lui Badale a rămas în evidențele poliției ca dispariție neelucidată. Badale a rămas în evidențe ca fugar, deși era la doi metri sub pământ. 13 ani mai târziu, în 2012, fiul celui dispărut, Nicolae Gabriel Badale, arestat preventiv într-un dosar de trafic de minori și proxenetism, a făcut o mărturisire șoc din spatele gratiilor. Nicolae Gabriel Badale, care în 1999 avea 7 ani, a relatat cum tatăl său a fost omorât în bătaie de frații mamei sale. El a povestit că tatăl său era agresiv și își bătea soția, iar cei doi cumnați l-au bătut până ce l-au omorât. Tânărul a indicat inclusiv locul în care a fost îngropat tatăl său, în grădina din spatele casei în care a locuit. A urmat verificarea sesizării la fața locului, iar în grădina casei părăsite au fost găsite oseminte umane. S-a stabilit ulterior, după expertize genetice, antropologice și medico-legale, că osemintele îi aparțin bărbatului dispărut în 1999 și că acesta a murit în urma unui act criminal. Cei doi autori, frații Mihai Gheorghe Ureche și Vasile Bidirel (fost Ureche) au fost trimiși în judecată, iar primele condamnări au venit în 2014, respectiv în 2015.
Vasile Bidirel, care a recunoscut comiterea omorului și a colaborat cu anchetatorii, a fost condamnat, în 2014, la zece ani de închisoare cu executare, în timp ce Mihai Gheorghe Ureche a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare, ca principal autor al faptei, în martie 2015.
Incredibila schimbare a pedepsei, de la 20 la opt ani
Povestea acestui halucinant caz nu s-a oprit însă aici. Mihai Gheorghe Ureche, condamnat la 20 de ani de închisoare, a fost plecat în Italia, probabil fugit, fiind judecat în lipsă și condamnat tot în lipsă ca principal autor al faptei. În aprilie 2015, acesta a fost reținut de carabinierii italieni, fiind extrădat în România. A ajuns direct în penitenciar, condamnat la 20 de ani de închisoare, de unde a cerut redeschiderea procesului penal. De regulă, în cazul condamnaților definitiv, astfel de solicitări se admit foarte greu, doar atunci când există elemente clare că este posibil să se fi făcut o eroare. În luna martie a anului trecut, Curtea de Apel Suceava a admis apelul, a desființat sentința de condamnare la 20 de ani de închisoare și a retrimis dosarul la Tribunal, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a lui Ureche. Așa a revenit Mihai Gheorghe Ureche acasă, la Frumosu, unde a stat până acum două zile. Rejudecat de Tribunalul Suceava, acesta a primit doar opt ani de închisoare. Această decizie nu a mai fost atacată cu apel, astfel că a rămas definitivă. Foarte probabil, Mihai Gheorghe Ureche a venit cu argumente că nu el este principalul autor al faptei, conform declarațiilor date de fratele său. Motivele acestei surprinzătoare revocări a pedepsei inițiale, de 20 de ani de închisoare, urmează a fi detaliate într-un alt număr al cotidianului nostru.
O crimă care bate un scenariu de film
Sucevean închis definitiv pentru omor, la 18 ani după ce cumnatul său a fost ucis și îngropat în grădină
