Acuzații

Sucevean dat jos din avion, băgat într-o celulă și călcat în picioare de polițiștii de frontieră



Vasile Bolohan: „Au urmat două ore de bătaie ca în lagărele nemțești, în două reprize”
Vasile Bolohan: „Au urmat două ore de bătaie ca în lagărele nemțești, în două reprize”

Un bărbat din municipiul Suceava a trăit o experiență de coșmar pe Aeroportul „Henri Coandă” -Otopeni din București, după ce, susține el, a fost dat joc din avionul cu care urma să ajungă la muncă, în Anglia, dus într-o celulă și bătut cu sălbăticie de mai mulți polițiști de frontieră.
„M-au călcat în picioare la propriu. Țigan borât, moldovean împuțit… mă înjurau întruna și mă loveau”, povestea ieri suceveanul, Vasile Bolohan (37 de ani) care și-a scos certificat medico-legal și și-a angajat deja o casă de avocatură din capitală, pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovați.
„Am familie, am copil și nu am crezut niciodată că se poate întâmpla așa ceva. Poate multă lume o să zică că am făcut eu cine știe ce scandal, că nu se poate altfel să aibă așa o reacție. Uite că se poate. Nici eu nu aș fi crezut dacă îmi povestea cineva așa ceva, dar acum că am trăit-o pe propria-mi piele sunt stupefiat că astfel de torturi încă mai au loc într-o țară europeană, cum ne pretindem. Știu că nu va fi ușor să lupt contra unui sistem corupt, dar nu voi renunța până când cei vinovați de asemenea abuzuri extrem de grave vor fi pedepsiți. Cine știe pe câți au mai bătut și fie din motive financiare sau alte motive au renunțat să mai facă plângeri și să se lupte cu sistemul…”, era revoltat suceveanul.
Ce s-a întâmplat
Sâmbătă după-amiază (21 septembrie), Vasile Bolohan, din municipiul Suceava, se afla în Aeroportul „Henri Coandă”, urmând a se îmbarca într-un avion cu destinația Londra-Luton.
După ce a trecut de toate filtrele din aeroport, suceveanul povestește că s-a îmbarcat în aeronavă, iar aici una dintre stewardese l-a întrebat la un moment dat dacă a consumat băuturi alcoolice.
„Am recunoscut că am băut ceva înainte, explicându-i că nu sunt în stare de ebrietate și nu voi deranja pe nimeni. Mi-a spus că va discuta cu căpitanul aeronavei, care va stabili dacă voi putea zbura sau nu”, explică suceveanul.
Cu aproximativ zece minute înainte de decolare, la bordul avionului au venit patru polițiști de frontieră, dintre care doi în civil, și i-au cerut să coboare din avion, întrucât nu are voie să călătorească sub influența băuturilor alcoolice.
A încercat să-i înduplece să-l lase să plece cu acel avion, explicându-le că trebuie să ajungă la serviciu în Anglia, dar polițiștii respectivi au fost de neclintit.
„Din acel moment au început să se răstească la mine. În cele din urmă, m-am resemnat cu ideea că voi pierde acest avion, gândindu-mă că a doua zi vor pleca cu un alt zbor. Nu m-am opus solicitărilor și am coborât cu polițiștii, iar la scurt timp, în aeroport, au început să mă înjure, să mă amenințe și să mă facă țigan borât și moldovean împuțit. În același timp, mă loveau cu picioarele peste gambe pentru a mă împiedica. Recunosc că nu am mai suportat și i-am răspuns și eu unuia dintre polițiști, iar imediat m-au pus la pământ și m-au încătușat.
Vasile Bolohan explică că, deși are tenul mai închis la culoare, nu este de etnie romă, și chiar și așa apelativele ce i-au fost adresate nu se justifică cu nimic, mai ales că nu făcuse nimic altceva decât că se urcase în avion sub influența băuturilor alcoolice. Fusese în vizită la o rudă din București și, spune suceveanul, a consumat o cantitate destul de mică de băuturi alcoolice: „Am trecut de toate filtrele din aeroport și nimeni nu mi-a spus nimic. Nu mă clătinam, nu vorbeam tare, nu făceam nimic anormal. Doar în avion, s-a sesizat una dintre stewardese că miroseam a alcool. Și de aici a început tot coșmarul…”
„Au urmat două ore de bătaie ca în lagărele nemțești, în două reprize”
Vasile Bolohan arată că după ce a fost plimbat prin tot aeroportul cu cătușele pe mână, a fost dus într-o celulă, unde a fost pus să se dezbrace. „Mi-au rupt ceasul de la mână, lanțul de argint și mi-au distrus ochelarii de soare. Au urmat două ore de bătaie ca în lagărele nemțești, în două reprize. Primele lovituri mi-au fost aplicate în timp ce mă aflam cu cătușele la spate strânse foarte tare și în imposibilitate de a îmi proteja corpul și fața”, susține bărbatul.
Vasile Bolohan declară că a fost bătut de doi dintre polițiștii, în timp ce alți cinci priveau nepăsători de pe margine.
„După cele două ore de groază, 19:00 – 21:00, mi-au redat șireturile, cureaua, hainele și m-au lăsat să mă îmbrac, spunându-mi ca îmi vor da drumul imediat după ce voi da o mică declarație”, continuă suceveanul.
Ulterior, i s-a pus în față un document, în care era menționat că aș fi insultat și agresat polițiștii de frontieră. „Nu am semnat așa ceva și le-am spus că voi merge să fac plângere împotriva lor. Chiar dacă eram acuzat de săvârșirea unei contravenții, chiar a unei fapte penale, acei polițiști nu aveau dreptul de a mă agresa, înjura, batjocori din pura lor plăcere”, completează Vasile Bolohan.
Telefon la Poliția de Frontieră: „Reveniți mâine dimineață”
A fost lăsat să plece din aeroport în jurul orei 3.30 dimineața și s-a dus direct la Spitalul Universitar de Urgență, pentru investigații și pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Luni dimineață, suceveanul s-a deplasat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru a-și scoate certificat medico-legal.
„Agresorii pot fi identificați de pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere video ale aeroportului. Sunt dispus chiar să particip și la o recunoaștere din grupă pentru a-i indica pe cei doi care m-au luat la bătaie. Și ceilalți sunt în egală măsură vinovați, pentru că au asistat la acele abuzuri fără a interveni. Vineri, am bilet de avion spre Anglia. Sper să nu mi se mai întâmple nimic. Am împuternicit avocații să facă toate demersurile pentru tragerea la răspundere a celor vinovați”, a completat Vasile Bolohan.
Ieri după-amiază, am încercat să luăm legătura cu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pentru a lua și un punct de vedere referitor la aceste acuzații extrem de grave, însă ni s-a comunicat să revenim a doua zi dimineață.


Urmele agresiunii
Urmele agresiunii
Urmele agresiunii
Urmele agresiunii
Urmele agresiunii
Urmele agresiunii
Vasile Bolohan: „Au urmat două ore de bătaie ca în lagărele nemțești, în două reprize”
Vasile Bolohan: „Au urmat două ore de bătaie ca în lagărele nemțești, în două reprize”


Recomandări

Gheorghe Șoldan a apreciat activitatea polițiștilor de frontieră suceveni, spunând că aceștia „poartă pe umeri o misiune grea și foarte importantă”

Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră
Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră

Un sucevean a băgat peste 12.000 de euro într-un site fantomă, unde credea că face investiții care îi multiplică banii

Înșelăciunile cu prejudicii mari cu victime suceveni continuă într-un ritm îngrijorător
Înșelăciunile cu prejudicii mari cu victime suceveni continuă într-un ritm îngrijorător

Un sucevean a băgat peste 12.000 de euro într-un site fantomă, unde credea că face investiții care îi multiplică banii

Înșelăciunile cu prejudicii mari cu victime suceveni continuă într-un ritm îngrijorător
Înșelăciunile cu prejudicii mari cu victime suceveni continuă într-un ritm îngrijorător