Înșelăciune

Sucevean arestat la Galați pentru o țeapă de aproape 4 miliarde de lei vechi



Un tânăr din municipiul Suceava a fost arestat zilele trecute la Galați, pentru o țeapă de aproape patru miliarde de lei vechi, dată unei societăți din București. Daniel Spiridon A., în vârstă de 30 de ani, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, fiind acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Suceveanul este acuzat de procurorii gălățeni că, în calitate de asociat al unei societăți din Galați, a emis în fals, cu ocazia unui contract de vânzare-cumpărare, o filă cec către o firmă din București. Țeapa dată de sucevean societății din București, au stabilit oamenii legii, se ridică la 3,8 miliarde lei vechi). Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galați, inspector principal Cristina Stoian, urmărirea penală împotriva suceveanului a început la data de 14 ianuarie 2006. „Tribunalul Galați a admis propunerea organelor de urmărire penală, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile”, a precizat Cristina Stoican. Un alt sucevean, căutat pentru fapte similare, a ajuns pe mâinile polițiștilor, de această dată, la Botoșani. Joi seară, polițiștii suceveni au fost sesizați că, pe raza municipiului Botoșani, a fost identificat și reținut Adrian Văcărean (35 de ani), din municipiul Rădăuți, individ care era dat în urmărire generală pentru că se sustrăgea urmării penale, fiind acuzat de înșelăciune. Văcărean, susțin oamenii legii, a emis mai multe file cec fără acoperire în dauna unei societăți comerciale din Suceava, prejudiciul fiind de aproximativ 140 de milioane de lei. Învinuitul a fost adus la sediul IPJ Suceava, unde a fost audiat. După efectuarea cercetărilor, procurorul care se ocupă de caz a dispus cercetarea bărbatului în stare de libertate.



Recomandări