Mult-așteptatele autobuze electrice nu vor circula pe străzile din municipiul Suceava mai devreme de anul 2019, deși demersurile sunt începute de administrația locală de aproximativ trei ani. Întârzierea aprobării condițiilor generale de accesare a fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 (ghidul solicitantului), de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și nedeschiderea liniilor de finanțare, pe de o parte, și procedurile extrem de greoaie de accesare, pe de altă parte, sunt principalele cauze care amână cu cel puțin doi ani această achiziție. Viceprimarul de Suceava Lucian Harșovschi a prezentat, ieri, în conferință de presă, stadiul acestui proiect și pașii care trebuie făcuți până când autobuzele electrice vor rula prin oraș. Astfel, după ce în data de 13 iulie a.c. a fost aprobat în Consiliul Local Suceava Planul de Mobilitate Urbană (PMU), a doua zi acesta a fost depus la Agenția de Dezvoltare Nord-Est, la Piatra Neamț, unde va sta în analiză trei săptămâni. Un răspuns după evaluare, către administrația suceveană, trebuie să vină cel mai târziu în data de 21 august a.c., după care Primăria Suceava trebuie să selecteze așa-numita listă de proiecte. În octombrie proiectele pleacă din nou la ADR N-E și, dacă până atunci Ministerul Dezvoltării aprobă ghidul solicitantului și deschide liniile de finanțare pentru aceste categorii de proiecte, proiectul autobuzelor are șansa de a fi acceptat la finanțare. În această eventualitate, în prima parte a anului 2018 Primăria Suceava demarează procedurile de pregătire a licitației, care ar putea avea loc în a doua jumătate a anului viitor. Dacă nu vor exista contestații – variantă foarte puțin probabilă, având în vedere experiența achizițiilor publice din ultimii ani, contractul va putea fi semnat spre sfârșitul anului 2018, începutul anului 2019. ”Primăria Suceava și-a făcut treaba mai mult decât bine. Tot ceea ce a depins de noi am făcut”, a subliniat Harșovschi.
Valoarea proiectului pentru autobuze electrice, cu tot cu stații de încărcare, sistem de semnalizare în stații, hală etc. este de 26,5 milioane de euro.
Până atunci, societatea de transport public local (TPL) trebuie să facă față solicitărilor cu parcul auto de care dispune. ”Conducerea TPL trebuie să-și doteze parcul auto”, a mai spus viceprimarul Harșovschi.
Traseele TPL ale liniilor de autobuz și microbuz din municipiul Suceava sunt deservite de 33 de autobuze CITELIS și 7 microbuze OTOKAR și KARSAN.
În municipiul Suceava, autobuzele TPL sunt concurate de microbuzele interurbane
Autobuzele au fiecare o capacitate de 107 persoane, din care 29 pe locuri pe scaune, iar microbuzele au capacitate de 22 persoane, din care 12 pe locuri pe scaune.
Lungimea totală a rețelei stradale acoperită de traseele autobuzelor și microbuzelor este de aproximativ 46 km, iar pentru îmbarcarea-debarcarea călătorilor municipiul Suceava are 71 de stații.
În paralel cu autobuzele și microbuzele TPL, pe unele tronsoane din oraș fac transport de persoane și microbuze private, licențiate de Consiliul Județean Suceava pentru transport interurban. Oficial, conform datelor transmise de conducerea CJ, prin municipiul Suceava ar trebui să fie în trafic doar microbuzele de pe următoarele trasee: Traseul 12, Sf. Ilie – Suceava – Rădăuți efectuat de SC INTERTRANSCOM SRL Iași cu 5 microbuze și un număr de 35 curse zilnice (traseu introdus în 2005); Traseul 15, Sf. Ilie – Ițcani – Lipoveni, efectuat de SC EURO-TRANSPORT SRL Suceava cu 3 microbuze și un număr de 23 curse zilnice (traseu introdus în 2005); Traseul 16, Mitocu Dragomirnei – Dragomirna – Sf. Ilie, efectuat de SC MANUCU SRL Suceava cu 3 microbuze și un număr de 23 curse zilnice (traseu introdus în 2005); Traseul 146, Moara – Suceava – Mereni efectuat de SC EURO TIP SRL Suceava cu 4 microbuze și un număr de 29 curse zilnice (introdus în 2008); Traseul 168, Șcheia – Suceava – Adâncata efectuat de SC BOG-TRANS SRL Șcheia cu un microbuz și un număr de două curse zilnice (introdus în 2012); Traseul 169, Zaharești – Suceava – Prelipca efectuat prin rotație (la paritate) de SC FAMILY SRL Suceava și SC ROMFOUR TUR SRL Fălticeni cu un microbuz și un număr de 6 curse zilnice (introdus în 2012) și Traseul 170, Bosanci – Suceava – Pătrăuți efectuat prin rotație (la paritate) de SC TRANS DMV EUROPA SRL Suceava și SC ROMFOUR TUR SRL Fălticeni cu un microbuz și 7 curse zilnice (introdus în 2012).
Neoficial, microbuze de transport interurban opresc în toate stațiile de pe traseul din oraș și efectuează transport de călători.
Actualul Program de transport public de persoane în județul Suceava a fost aprobat prin Hotărârea CJ nr. 196/2012, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2014 și este valabil până la data de 30 iunie 2019. Potrivit conducerii CJ, în ultimul an, administrația județeană nu a primit solicitări de suplimentare a mijloacelor de transport și a numărului de curse pentru traseele județene menționate anterior, iar ultima actualizare a programului județean de transport a fost efectuată în luna august 2016. Dintre traseele menționate anterior, doar traseul 168, Șcheia – Suceava – Adâncata, a fost modificat prin reducerea de la patru curse la două curse zilnice. Atribuirea traseelor este gratuită, operatorii nu trebuie să plătească nici un fel de taxă către administrația județeană.
Perspectivă
Suceava va vedea autobuzele electrice cel mai devreme în 2019
