Fotbal juvenil

Suceava va participa și în acest an la Turneul „4 Regiuni pentru Europa”

Ovidiu Murariu: „Va fi o adevărată provocare pentru noi”
Ovidiu Murariu: „Va fi o adevărată provocare pentru noi”

Turneul „4 Regiuni pentru Europa”, o competiție la care participă fotbaliști cu vârsta maximă de 16 ani din Schwaben (Germania), Mayenne (Franța), Cernăuți (Ucraina) și Suceava, a ajuns la cea de-a XIII-a ediție. Întrecerea din acest an va avea loc în perioada 5-12 august, în Germania, de pregătirea selecționatei sucevene urmând să se ocupe profesorul Ovidiu Murariu, de la Liceul cu Program Sportiv. Din echipă vor face parte nu doar jucători legitimați la formații din județ, ci și fotbaliști suceveni care activează în prezent la alte echipe din țară, cum sunt cazurile lui Eduard Chiruță (Ceahlăul Piatra Neamț) și Francisc Vicovanu (Concordia Chiajna). „Avem câțiva jucători buni în echipă, precum Vișinar, Antonesei, Florescu sau C. Buziuc. Sunt încrezător că vom face o figură frumoasă și vom practica un joc bun. Va fi o adevărată provocare pentru noi, întrucât Franța și Germania s-au prezentat de fiecare dată cu echipe foarte puternice, iar ucrainienii au impresionat mereu prin tehnicitate”, a declarat antrenorul Ovidiu Murariu.
O singură dată a reușit reprezentativa Sucevei să se impună în această competiție, în anul 2012, când turneul a fost găzduit de stadionul Areni.

Recomandări

Zeci de tineri suceveni au reprezentat România în Franța, la întâlnirea internațională „Patru Regiuni pentru Europa”

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța