Premieră

Suceava va găzdui prima conferință DHA din Europa de Est

La mijlocul săptămânii viitoare, pe site-ul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, www.muzeul-bucovina.ro, va fi lansată oficial pagina de înscriere pentru participare la cea de-a 25 conferință a Asociației DHA („Dies in History and Archaeology” – „Coloranți în istorie și arheologie”), manifestare care se va desfășura la Suceava în perioada 20-23 septembrie a.c. Conferința, ajunsă la o ediție jubiliară, organizată de asociația care reunește nume prestigioase de restauratori și cercetători științifici din întreaga lume, este găzduită pentru prima oară de o țară din Europa de Est. Directorul CMB, Constantin-Emil Ursu, a subliniat faptul că această manifestare (a cărei ediție anterioară s-a desfășurat în luna octombrie 2005 la Liverpool) va aduce Sucevei (și României desigur) un plus de imagine. Dacă inițial numărul de participanți a fost estimat la 150, lista cuprinde în prezent cca. 250 de nume. Constantin-Emil Ursu, care a precizat că acesta va fi „cel mai mare simpozion internațional cu temă de restaurare organizat până acum în România”, crede că se vor înscrie peste 200 de specialiști din întreaga lume. În România există însă doar un singur membri DHA în persoana restauratoarei Irina Petroviciu, de la Laboratorul Național de Conservare și Restaurare din București. Detaliile cu privire la organizarea acestei conferințe au fost deja stabilite toamna trecută, când la Suceava au venit doi delegați de la DHA, Jan Wouters, cercetător la Institutul Regal din Bruxelles și Jo Kirby Atkinson, reprezentant al National Gallery din Londra, care au ales ca locație de desfășurare sala de conferințe a Hotelului „Zamca”. Pe parcursul celor câteva zile, cât timp se vor afla la Suceava, participanții la conferință, restauratori și cercetători de pe toate continentele, vor vizita și o serie de obiective istorice din municipiul Suceava (Cetatea de Scaun, Biserica Sf. Dumitru, Mănăstirea Sf. Ioan) și din județ (Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea și Muzeul Putna și monumentele din patrimoniul UNESCO de la Humor, Voroneț, Moldovița și Sucevița). Având în vedere importanța manifestării și oportunitățile de promovare pe plan internațional atât a zonei cât și a patrimoniului de care dispune, directorul CMB lansează un apel către oamenii de afaceri și către firmele sucevene pentru susținerea financiară a acestei conferințe.

Recomandări

Va fi lansat volumul Radiografia unei rectitoriri postdecembriste: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (1990-2020)

„Școala de azi, comuniune și comunitate în Hristos”, conferință susținută de pr. Constantin Necula la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”

Secret cumplit descoperit la Mănăstirea Arbore: Analiza scheletului hatmanului Luca Arbore a dezvăluit tortura sălbatică la care a fost supus