În perioada 22-25 februarie, la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei de Educație Tehnologică, competiția constând în două probe, una teoretică și cealaltă practică, elevii claselor de gimnaziu exersându-și abilitățile și aptitudinile practice dobândite pe parcursul anului școlar.
În urma rezultatelor obținute, patru elevi suceveni s-au calificat la faza națională a olimpiadei.
Este vorba despre Mihai Gabriel Donisan și Georgiana Pîntea de la Școala Gimnazială “T. Stefanelli” Câmpulung Moldovenesc (prof. îndrumător Gabriela Juverdeanu), Andrei Răzvan Muha de la Școala Gimnazială “Bogdan Vodă” Rădăuți (prof. îndrumător Filon Diaconescu) șiOctavian Paul Ungureanu de la Școala Gimnaziala „Ioan Băncescu” Adâncata (prof. îndrumător Ștefan Leonte).
Potrivit prof. Carmen Chiseliciuc, inspector școlar pentru educație tehnologică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, „etapa națională a olimpiadei de Educație Tehnologică va avea loc în perioada 7-11 aprilie, la Satu Mare. Elevii reprezentanți ai județului nostru vor fi însoțiți de prof. Gabriela Juverdeanu”.