Licitație

Suceava va avea rută ocolitoare în 2011

– Licitația pentru contractarea lucrărilor la șoseaua de centură a Sucevei, pe traseul Moara – Mihoveni – Șcheia – Pătrăuți, se va desfășura în 9 octombrie
Societatea care va contracta lucrările de realizare a rutei ocolitoare a municipiului Suceava va fi stabilită în cadrul licitației ce se va desfășura în 9 octombrie, la ora 10.00, în sediul Direcției Drumuri Naționale Iași. Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, termenul de execuție a lucrărilor este de 36 de luni de la data semnării contractului.
„Este o licitație deschisă, cei interesați putând obține informații suplimentare la Direcția Drumuri Naționale Iași. Deja a fost aprobată o finanțare de 150 de miliarde de lei vechi pentru proiectare. Este o lucrare de anvergură, datorită lungimii traseului și a viaductelor ce urmează să fie construite. Proiectarea se va face concomitent cu execuția, fapt care va scurta timpul de realizare a rutei ocolitoare”, a declarat primarul Ion Lungu.
Valoarea totală a proiectului este de 67 de milioane de euro. Ruta ocolitoare, cu o lungime totală de 13,2 kilometri, pornește din apropierea Mănăstirii Hagicadar, trece prin vestul comunei Sf. Ilie, apoi prin vestul localității Șcheia, traversând râul Suceava și intersectându-se cu DN2. Realizarea acestei șosele de centură va avea efecte directe asupra traficului din municipiul Suceava, prin devierea traficului greu spre Cernăuți, Ucraina, de pe Drumurile Europene 85 și 576. Efectele benefice vor consta în creșterea vitezei de transport, reducerea consumului de carburant, decongestionarea traficului din Suceava și împrejurimi și reducerea numărului de accidente.
Ruta ocolitoare a municipiului Suceava, care va traversa localitățile Moara, Sfântul Ilie, Șcheia, Mihoveni și Pătrăuți, ar putea deveni, în câțiva ani, autostradă, datorită structurii acesteia. Proiectul unei alte rute ocolitoare a municipiului Suceava, pe traseul Bosanci – Ipotești – Salcea, este acum doar la stadiul de discuții, realizarea acesteia rezolvând însă problemele existente în traficul spre municipiul Botoșani.

Recomandări

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme

Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”