Jalnic, cumplit, inacceptabil, sunt doar câteva dintre cuvintele rostite cu năduf de șoferii care circulă pe străzile din municipiul Suceava. Coșmarul s-a instalat în ultimele zile, după ce zăpada a început să se topească, lăsând loc unor șosele ciuruite de cratere, adesea imposibil de evitat.
Fie că vorbim de artera principală, de străzi secundare ori de alei printre blocuri, „cancerul” gropilor s-a extins cu repeziciune.
Lista cu străzile devenite impracticabile este mai lungă ca niciodată. De câteva zile șoferii de taxi au foarte multe comenzi, roind de dimineață până seară prin tot orașul. Recunosc că situația le convine, deoarece încasările sunt foarte mari, dar spun și că nota de plată este pe măsură, fiind imposibil ca mașinile să scape fără stricăciuni serioase pe astfel de drumuri. De altfel, după cum am putut vedea ieri în teren, pe străzile cele mai stricate puținele mașini care mai trec sunt în majoritate taxiuri, numeroși sucevenii lăsându-și mașinile în parcare pentru a nu fi nevoiți să îndure supliciul din trafic.
Gropi la tot pasul, pe artera principală a Sucevei
Într-o stare acceptabilă până în toamna anului trecut, artera principală a Sucevei, pe toată lungimea ei, de la intrarea dinspre Fălticeni și până la ieșirea spre Botoșani, este acum într-o stare de degradare foarte avansată. Zăpada, materialele aruncate pentru topirea acesteia, cârpelile în bătaie de joc ale muncitorilor care au lucrat pe anumite porțiuni la schimbarea conductelor de apă potabilă, calitatea proastă a asfaltului înainte de venirea iernii, toate s-au adunat și au dat ca rezultat ceea ce vedem în aceste zile pe stradă. Asfaltul din jurul tuturor sensurilor giratorii este într-o stare deplorabilă, gurile de canal care creau probleme și înainte s-au adâncit, lângă acestea apărând și alte gropi, iar șanțurile rămase de la lucrările efectuate zdruncină și acestea mașinile, întregind o situație dezastruoasă.
Dacă până la ninsorile abundente de la finele săptămânii trecute, cea mai „bombardată” zonă era cea dintre Bazar și sensul giratoriu de la Carrefour, în ultimele zile șoferii s-au convins că se poate și mai rău, toate gropile părând a se fi adunat pe o porțiune de mai bine de 100 de metri, în zona Orizont, în cartierul Burdujeni.
Străzi impracticabile, adevărate ulițe desfundate
În ceea ce privește arterele secundare, lista cu străzile care sunt la limita impracticabilului, ori chiar sub aceasta, este extrem de lungă.
Ca să dăm doar câteva exemple, strada Zamcei, cea care traversează cartierul cu același nume, nu mai are în aceste zile nimic în comun cu o șosea, titlul de uliță desfundată părând cel mai potrivit. Din păcate, nici măcar în zona centrală a Sucevei nu este mai bine. Strada Nicolae Bălcescu, care trece prin fața Casei de Cultură, este, și acesta, realmente distrusă dintr-un capăt în altul. Nici strada Mihai Viteazul nu este într-o stare bună, acest aspect fiind vizibil mai ales după ce, ieri, de pe șosea a fost îndepărtată zăpada.
Ca să ajungem până la limita cea mai de jos în ceea ce privește dezastrul, putem da ca exemplu strada Zorilor, cea care trece prin fața Colegiului de Informatică și ajunge în zona Albina și strada Dragoș Vodă, care pornește de lângă Liceul Ștefan cel Mare, pe lângă Modern, parțial deschisă circulației.
Ieri, pe strada Zorilor, gropile adânci și munții de gheață formați printre acestea păreau imposibil de traversat, puținii șoferi care încercau să circule având nevoie de mare dexteritate pentru a nu rămâne blocați.
Dezastrul de acum, fără echivalent în trecut
Pentru șoferi, noțiuni precum răbdare și înțelegere nu mai există.
„Este o bătaie de joc generalizată, nu cred că s-a mai circulat vreodată în istoria recentă atât de rău. Sunt străzi care pur și simplu ar trebui închise circulației, nu mai sunt practicabile”, s-a plâns Andrei Răutu, un tânăr șofer din Suceava.
„S-au unit gropile și acum sunt foarte, foarte mari și greu de evitat. Când o să mă duc în service o să-mi pun mâinile în cap, deocamdată mai las să treacă timpul până la primăvară. De cinci ani, de când sunt șofer de taxi în Suceava, nu am mai întâlnit un asemenea dezastru”, ne-a spus Vasile Storociuc. Străzile Zamca, Nicolaie Bălcescu, Dragoș Vodă, Grigore Ureche și Armenească sunt, în opinia taximetristului, cele mai stricate.
Se așteaptă încălzirea vremii pentru intervenții cu bitum
Viceprimaul Sucevei Lucian Harșovschi, conștient și el de dimensiunile dezastrului, spune că administrația locală este gata să intervină pentru readucerea șoselelor la un nivel acceptabil.
„În aceste zile, echipele de muncitori au început să lucreze pe artera principală cu plombări la rece, cu pavele. La cum se prezintă drumurile, bineînțeles că aceste intervenții nu sunt suficiente, astfel că imediat ce temperatura o va permite, vom interveni cu bitum. Avem prinși în buget bani suficienți, acum așteptăm doar să putem începe treaba”, a declarat Lucian Harșovschi, precizând că pentru a se demara lucrările este nevoie ca asfaltul să fie uscat, iar temperaturile nocturne să nu fie sub 0 grade Celsius.
Vestea proastă este că echipele de la Administrația Domeniului Public, din cadrul Primăriei Suceava, care vor plomba străzile, sunt puține la număr, și nu se știe când se va putea interveni și pe străzile secundare, prioritară fiind artera principală.
Apoi, în acest an nu sunt programate nici un fel de lucrări de asfaltare, deoarece străzile vor fi sparte pentru efectuarea de noi lucrări pentru înlocuirea rețelelor de utilități.