Istoria bucovinenilor s-a întretăiat de multe ori cu cea a rușilor. Unul dintre aceste episoade s-a întâmplat în urmă cu un secol, când trupele țariste erau implicate în luptele crâncene din Primul Război Mondial, iar o parte din operațiunile militare s-au derulat pe teritorii întinse din Bucovina.
Acum exact un secol a început marea ofensivă a armatei ruse pe frontul de est, cunoscută după numele coordonatorului ei, generalul Alexei Brussilov. În afara luptelor cu inamicii, conducerea armatei țariste avea și alte planuri ascunse, potrivit lectorului universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
„Deși nu au recunoscut niciodată, rușii plănuiau în secret să transforme Bucovina într-o provincie rusă. La acea vreme, România negocia în secret cu Antanta o intervenție împotriva Austro-Ungariei care să ducă la unirea Transilvaniei și a Bucovinei cu țara. Dar acest lucru nu îi împiedica pe ruși să plănuiască în secret ocuparea întregii Bucovine”, a opinat Radu Florian Bruja.
Frontiera română, violată de trupele rusești
Ofensiva armată rusă a început în Galiția, dar și Bucovina era parte a planurilor militare prin care se dorea pătrunderea în Transilvania și de aici spre Ungaria. În Bucovina armata rusă a intrat pe două direcții, într-o mare operațiune de învăluire: pe valea Ceremușului (spre Hlinița, pe Prut, Storojineț pe Siret și Vicov), din nord spre sud în direcția Cernăuți și într-un unghi dinspre Mamornița, pe la sud de Cernăuți spre Suceava și apoi la vest prin Humor și Câmpulung spre Vatra Dornei. Ofensiva în direcția Bucovinei a început din Basarabia, armatele ruse încălcând teritoriul României în zona Herța, pentru a surprinde și înconjura dinspre sud orașul Cernăuți.
După un lung baraj de artilerie, armata rusă a pornit în direcția Bucovinei pe linia Boian-Toporăuți-Mahala-Ostrița spre a ocupa fortificația Zurin. Primele trupe ruse care au încălcat frontiera României au ajuns în satul Cotu-Hotin pe 24-25 mai. Încă din noaptea de 28-29 mai trupele rusești au intrat pe teritoriul României, fără să primească acceptul, în satul Mamornița din ținutul Herței. De aici au deschis focul asupra soldaților austrieci de peste graniță.
„Șeful armatei române, generalul Alexandru Averescu, a notat acest fapt în jurnalul său, trimițând trei batalioane pentru a evacua trupele ruse. Rușii s-au retras pe 30 mai, dar au revenit în zonă în zilele următoare. Generalul rus Keller și-a luat angajamentul de a nu mai viola frontiera românească, dar nu și-a ținut cuvântul”, a arătat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.
Orașele Bucovinei, ocupate rând pe rând de ruși
După incidentul de la Mamornița, unitățile militare ruse au spart frontul austriac și au înaintat spre Cernăuți, în timp ce alte unități au înaintat din valea Siretului spre Ițcani și Suceava, ajungând până la Bunești, la frontiera cu România.
Trupele comandate de lt. col. Danil Papp, șef de stat major la Divizia 54, au fost surprinse lângă Tărășeni, unde mulți soldați au căzut prizonieri. După ce armata rusă a intrat în Cernăuți pe 17-18 iunie, a urmat ocuparea orașului Rădăuți la 21 iunie. Armata rusă a ajuns la Câmpulung la 23 iunie. Unitățile care au ocupat orașul Cernăuți erau regimente din Cecenia și Kuban.
Trupele austriece și populația civilă s-au refugiat spre Suceava sau prin Rădăuți spre Moldovița. La 6 iunie austriecii au distrus podurile de peste Siret, iar la 8 iunie cele de peste râul Suceava. Mici incidente armate între soldații austrieci în retragere și rușii în ofensivă s-au înregistrat la Fântâna Albă, Marginea și Horodnic. Locuitorilor li s-a cerut să refugieze la Dorna, împreună cu tot avutul lor.
În Cernăuți a fost numit un nou primar, Gheorghe Șandru, și un arhiereu rus s-a instalat în fruntea Mitropoliei. Guvernatorul Bucovinei a fost în primă fază un general, urmat de un civil, Lighin. Acesta era supus guvernatorului general al teritoriilor austriece ocupate. Guvernatorul Meran și autoritățile austriece au reușit să se retragă în fugă spre Vatra Dornei. O parte din autoritățile civile și ecleziastice s-au instalat ulterior la Praga și nu au mai revenit până la finalul războiului.
Iunie 1916 – august 1917, perioada în care Bucovina a fost sub ocupație rusească
Din iunie 1916 și până în august 1917 Bucovina s-a aflat sub ocupație rusească. Cea de-a treia ocupație s-a dovedit și cea mai lungă din toată istoria Primului Război Mondial.
„Administrația rusească s-a transformat treptat dintr-una militară, specifică perioadelor de război, într-una civilă, semn că rușii percepeau ocuparea Bucovinei ca nefiind una temporară. Încă dinaintea marii ofensive circulau informații cu privire la interesul Imperiului Rus de a ocupa definitiv Bucovina. Ministrul de Externe Sazonov a afirmat în timpul negocierilor pentru intrarea în război a României că în Bucovina, la baza delimitării frontierei, va sta principiul majorității populației. Chiar dacă nu a fost acceptat de partea română, se știa că în regiunea nordică a provinciei populația majoritară era cea ruteană. Odată ocupată Bucovina, rușii nu au mai luat în discuție împărțirea provinciei, ci trecerea ei sub administrație rusească. În acest scop, rușii au creat comitete pentru administrarea diferitelor sectoare ale vieții civile, de la școală la administrație și poliție.
Orașul Suceava nu a fost ocolit de nenorocirile acestei invazii. Prefectul Sucevei s-a refugiat la Burdujeni, trecând frontiera în Regat, ulterior stabilindu-se la Cluj. Prefecții județelor Bucovinei au fost înlocuiți cu ruși, la Suceava fiind numit un anume Blagonravov, în calitate de diregător districtual, iar Șabilin a fost numit la Rădăuți și Gura Humorului”, a arătat istoricul universitar sucevean.
Retina memoriei ocupației rusești
Profesorul universitar Erast Tarangul a fost unul dintre cei care au așternut pe hârtie ce s-a întâmplat în acea perioadă. Iată cum sună descrierea zilelor de acum un secol: „Pe la mijlocul lui iunie 1916, rușii au ocupat pentru a doua oară orașul Suceava și au înaintat din nou până la pasul Mestecăniș. De data aceasta, atitudinea lor față de populație era schimbată, era mai aspră. S-a instalat în oraș și Ohrana, poliția secretă țaristă, foarte temută, care a început să facă percheziții noaptea pe la casele cetățenilor și să ridice unele persoane. Un fost elev al tatălui meu, intrat în serviciul Ohranei, l-a avertizat pe tata printr-o terță persoană că și el este pe lista celor ce urmează să fie ridicați și deportați. În urma acestui avertisment, tatăl meu a plecat imediat de acasă și s-a ascuns la o familie prietenă, în podul cu fân al șurii, unde a dormit și primit hrană. Mama, sora și cu mine am rămas acasă, dar noaptea dormeam pe la vecini, fiecare în altă parte. Acasă rămâneau numai bunicile mele, mama tatălui meu și mama mamei mele, împreună cu o servitoare. Într-o noapte, pe la miezul nopții, bunicile mele s-au trezit cu un grup de ofițeri și soldați ruși în camere. Servitoarea, probabil angajată și ea de Ohrana, le-a deschis ușa. Casa a fost înconjurată dinspre stradă, curte și grădină de soldați cu torțe aprinse. Percheziția a durat cam până la 5 dimineața. În tot acest timp, servitoarea a circulat prin camere printre soldați. După câteva zile ea a plecat de la noi. Când m-am întors dimineața acasă, le-am găsit pe amândouă bunici speriate și plângând, toate dulapurile, sertarele, paturile răvășite și lucrurile aruncate pe jos. În toate camerele erau aruncate pe jos capete de țigări și chibrituri arse și se simțea un puternic miros de țigări și sudoare. La plecare, agenții Ohranei au luat o parte din corespondența găsită și mai multe fotografii.
A doua zi pe la prânz s-a dus mama la sediul Ohranei, unde a stat de vorbă cu colonelul Düsterberg, șeful Ohranei, întrebându-l ce a însemnat percheziția din noaptea trecută. Colonelul i-a răspuns amabil, dar ironic, că este mirat de ce familia nu doarme noaptea acasă și a asigurat-o pe mama că familia stă sub scutul Ohranei și poate să doarmă liniștită acasă”.
Fuga în România
Același profesor universitar, Erast Tarangul, și-a amintit și cum au reușit el și familia lui să fugă în România și cum au așteptat cu înfrigurare cu toții intrarea României în război.
„După câteva zile, tatăl meu a fost dus într-o căruță, ascuns în fân de un contrabandist, angajat de un prieten al familiei, în comuna Lisaura, situată la 3 km depărtare de orașul Suceava, chiar pe malul râului Suceava. Noaptea a fost trecut de țărani peste râu, care forma vechea frontieră naturală între regatul român și monarhia austriacă. În gara Burdujeni, unde a fost primit cu multă căldură de către «frații din vechiul regat» și adăpostit la familia Horișcu, funcționar la gară și care locuia în gară, tatăl meu a rugat pe un funcționar de la vamă, cu numele Carp, care pe rând ne-a trecut frontiera prin lunca Sucevii în fiecare zi câte unul, pe mama, pe sora și pe mine. Am stat în gara Burdujeni la familia Horișcu câteva săptămâni, pentru ca funcționari de la gara, vama și poliția Burdujeni să ne aducă haine, lingerie și bani, pe care ni le trimiteau bunicile din Suceava. De soarta noastră s-a interesat mult șeful gării Burdujeni, Strat, un bun și inimos român, om de omenie, tatăl a șapte fii, care la mobilizarea generală au plecat cu toții la război. Așteptam cu nerăbdare intrarea României în război alături de puterile aliate. Aproape seară după seară veneau în gara Burdujeni ofițeri ruși, care chefuiau în restaurantul gării cu ofițerii români și cu funcționarii gării, ai poliției și ai vămii. Într-o dimineață a venit șeful gării – Strat – consternat la tatăl meu și indignat cu lacrimi în ochi i-a istorisit că cu o seară înainte a stat de vorbă la un pahar cu vin cu generalul rus, comandantul orașului Suceava. Strat i-a spus că românii așteaptă cu nerăbdare intrarea în război a României pentru ca să primească Ardealul și Bucovina. Generalul însă i-a răspuns hotărât, Ardealul da, dar Bucovina «niet», ea rămâne rușilor!”, a rememorat Erast Tarangul momentele trăite în Primul Război Mondial.
Rechiziționarea alcoolului de trupele rusești
Lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja a amintit și de scrierile păstrate în condica parohiei Bosanci, acolo unde preotul paroh din localitate, Teodor Balan, și-a notat amintirile lăsate de soldații ruși după ocupație.
„Era cunoscut că în armata rusă exista un ordin care interzicea consumul de alcool. Ordinul prevedea ca toate cantitățile de băuturi alcoolice care erau capturate să fie vărsate. În paginile dedicate ocupației rusești în Bucovina, Teodor Balan ne spune că la invazia a treia, când disciplina slăbise, rușii erau cu mult mai șireți. Nu mai goleau alcoolul, ci-l rechiziționau. Generalul rus Tolmacef a devenit celebru în privința asta. Autorul se referea la un generalul rus aflat în armata de ocupație din Bucovina, având sediul în Cernăuți”, a arătat Radu Florian Bruja.
În ceea ce privește datele lăsate de preotul Teodor Balan, acestea sunt elocvente despre evenimentele de acum 100 de ani.
„După o săptămână de iritare, frica în popor ajunge la culme, când o patrulă dușmană de vreo 30 de oameni bântuiește tot satul Bosanci, deoarece soldații rămași fără supravegherea ofițerului patrulei îmblă morți după alcohol și aflând la un evreu, se îmbată și devin rabiați izbind în ușile oamenilor, închiși în case. Nicăieri nu se zărea licărind vreo lumină prin case, ci era pretutindeni tăcere mormântală. Fiecare suflet de om era înspăimântat și veghea în ascuns, fără să închidă ochii în noaptea aceea. Numai soldații dușmani umblau ca niște nemernici la deal și la vale, până când miezul nopții i-a ostenit și i-a toropit de oboseală, la un loc de odihnă. Noaptea pare un an de lungă și zorile zilei aduc o viață mai sigură. Îndată îmblă poșta de la unul la altul că stăpânitorii nopții au spart uși, au ucis câini, au spăriet femei și copii”, a povestit preotul Balan.
Luptele din munți
În vara și toamna anului 1916 s-au dat lupte grele în munții Bucovinei în încercarea armatei ruse de a pătrunde spre Transilvania. Ultimele confruntări au avut loc în noiembrie, când rușii au încercat un nou efort dar n-au reușit să cucerească trecătorile de la Cârlibaba-Rotunda și de la Iablonița pe Ceremuș. După șase decenii Erast Tarangul și-a notat și aceste amintiri.
„În vara anului 1916 armatele rusești au fost oprite din nou la pasul Mestecăniș. Oficialitatea austriacă se afla din nou la Vatra Dornei. Ca să cucerească pasul, rușii au trimis în foc divizie după divizie, dar nici de data aceasta n-au reușit să treacă pasul. O unitate mai mare de cazaci a trecut călare peste munții Rarău și Giumalău pe teritoriul regatului român și au ajuns până pe muntele Bârnărel, situat la numai câțiva kilometri de Vatra Dornei și care domină văile râurilor Dorna și Bistrița la confluența acestora. În orașul Vatra Dornei s-a produs mare panică, iar guvernul Bucovinei s-a refugiat peste pasul Măgura la Bistrița. O divizie bavareză i-a oprit pe cazaci sus pe vârful muntelui și după o luptă grea i-a respins. După această victorie a diviziei bavareze, muntele Bârnărel a fost numit de nemți Bayernberg (muntele bavarezilor) și sus pe vârful muntelui s-a ridicat un monument în amintirea acestei lupte, ale cărui ruine se văd și astăzi. Sic tranzit gloria mundi! Încă acum, după mai bine de 60 de ani, turistul care hoinărește pe munții Mestecăniș sau Bârnărel și împrejurimile lor dă de vechi tranșee acoperite cu iarbă și mai găsește câte un cartuș de armă austriacă, rusă sau germană”, sunt informațiile lăsate moștenire de Erast Tarangul.
Disoluția armatei imperiale, prefața Marii Uniri
Potrivit lectorului universitar doctor Radu Florian Bruja, istoria avea să readucă după câteva zeci de ani un nou conflict româno-rus (sovietic). Totuși, într-o primă fază, Primul Război Mondial a prefațat cel mai frumos moment din istoria României.
„Suferințele bucovinenilor nu aveau să se încheie în 1916. Schimbările politice de la Petrograd (denumirea de moment a fostei capitale ruse) din februarie/martie 1917 au dat semnalul disoluției armatei imperiale ruse, numărul actelor de indisciplină din rândul trupelor țariste crescând. Dar tocmai aceste schimbări aveau să anunțe momentul istoric al unirii Bucovinei cu România”, a concluzionat Radu Florian Bruja.
