Sărbătoare

Suceava, invadată de Moși Crăciun și Crăciunițe

Parada Moșilor Crăciun
Parada Moșilor Crăciun

Moșii Crăciun și Crăciunițele cu ghiozdan au „invadat” ieri străzile Sucevei. Sute de elevi din Suceava, de la cei mai mici până la cei mai mari, au îmbrăcat ieri hainele lui Moș Crăciun și au participat la ediția a doua a paradei Moșilor, un eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Suceava. Marșul Moșilor și al Crăciunițelor a debutat ieri dimineață la ora 10:00, locul de pornire al convoiului fiind Inspectoratul Școlar. După ce i-au colindat pe șefii învățământului sucevean și după ce și-au primit darurile binemeritate, Moșii Crăciun și Crăciunițele, însoțiți de grupuri de colindători și urători din școlile din județ au pornit spre centrul orașului, unde, pe scena amplasată în fața Casei de Cultură, au susținut un spectacol de colinde.
Următorul popas al Moșilor a fost la Consiliul Județean și la Prefectură, unde micuții în haine alb-roșii au colindat și au transmis oficialităților urările lor pentru aceste sărbători și pentru Anul Nou. Colindul sutelor de moși s-a auzit și la Primăria Suceava, iar mai apoi la Universitatea „Ștefan cel Mare”, locul unde copiii au rămas pentru a participa la un concurs cu premii.
Costumul cel mai frumos a fost premiat
Cel mai frumos costum, cea mai frumoasă urare și cel mai reușit spectacol artistic, toate acestea au fost îndelung analizate în timpul paradei, iar apoi premiate la Universitatea Suceava.
În cadrul paradei, elevii de la Școala Generală Nr.1, elevii din Ciumârna, precum și cei de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei au susținut spectacole de colinde și urături.
Parada Moșilor Crăciun este un proiect educativ al Inspectoratului Școlar pregătit și organizat de inspectorul de specialitate Tatiana Vântur, cea care a organizat anul trecut prima ediție a acestei acțiuni.
„Este o paradă simbolică, sărbătorească, cu spectacole și obiceiuri specifice acestei perioade din an. Costumați în Moși și Crăciunițe, elevii suceveni vor să transmită autorităților locale și județene urările lor pentru anul care vine”, a spus inspectorul Tatiana Vântur.
Parada este o acțiune pe care IȘJ Suceava a preluat-o din Cracovia, elevii din acest oraș polonez organizând anual o paradă a Moșilor Crăciun.

Sărbătoare: Suceava, invadată de Moși Crăciun și Crăciunițe

Recomandări

Lotul României, selecționat la Suceava, a cucerit zece medalii la Internaționala de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava