Dotări

Suceava, în prima tranșă de distribuire a microbuzelor școlare

Elevii din județul Suceava sunt printre primii din țară care vor beneficia de noile microbuze școlare achiziționate de MEdC și care urmează să fie distribuite în teritoriu. Ministerul Educației și Cercetării a repartizat pentru județul Suceava un număr de 14 microbuze școlare de 16 și 8+1 locuri. Localitățile în care acestea vor ajunge au fost desemnate de către Inspectoratul Școlar și sunt Broșteni (comuna Drăgușeni), Roșiori (comuna Forăști), Sasca Mică (Cornul Luncii), Măzănăești (Drăgoiești), Lupcina (Ulma), Dorna Arini, Sălăgeni (Dumbrăveni), Brodina de Sus (Izvoarele Sucevei), Baineț (Mușenița), Vulturești, Dornești și Cajvana. Un microbuz va rămâne la Inspectoratul Școlar. Selectarea localităților în care vor fi distribuite microbuzele a fost făcută în funcție de distanța pe care elevii trebuie să o parcurgă pe jos până la școală, în special în zonele unde elevii învață la școala de centru. Microbuzele urmează să sosească pe parcursul acestei luni, și, așa cum am mai precizat, Suceava se află printre primele județe în care Ministerul va trimite mașinile pentru transportul elevilor. Tot în primul lot vor sosi microbuze școlare și în județele Bacău, Iași, Vaslui, Vrancea, Botoșani, Neamț, Galați, Buzău și Brăila.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Ciprian Anton: „Am luat decizia ca toți copiii din anii terminali să aibă posibilitatea de a susține simulările examenelor naționale”

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026