Erori

Suceava, în fruntea unui clasament al plăților eronate de alocații, pentru copii decedați



O campanie de verificare a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială privind alocații plătite unor copii care au decedat ori unor tineri care au împlinit 18 ani și nu au făcut dovada continuării cursurilor școlare situează Suceava pe primul loc la capitolul plăți eronate.
Conform datelor prezentate ieri de oficiali ai Ministerului Muncii, statul român a plătit alocații pentru 1.122 de copii care erau morți de câțiva ani, precum și pentru 153 de tineri care au împlinit 18 ani și nu au făcut dovada continuării cursurilor școlare.
Conform acestor informații, cele mai multe plăți de alocații pentru copii decedați au fost înregistrate în Suceava (87), București (84), Timiș (74), Iași (70), Teleorman (47), Constanța (46), Neamț (45) și Vaslui (40). Este vorba de alocații în cuantum de 42 de lei pe lună, alocațiile de stat de care beneficiază toți copiii.
Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Iolanda Stăniloiu, a declarat că valoarea totală a prejudiciului nu a fost încă stabilită, întrucât raportul nu a fost deocamdată finalizat.
O privire de ansamblu arată totuși că aceste erori reprezintă un procent infim din totalul beneficiarilor.
Mirela Florea, șeful Serviciului Economic din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, a arătat că în județ există 150.962 de beneficiari de alocații, iar din cele 87 de cazuri, după verificări suplimentare, rezultă că doar 23 se confirmă. În majoritate este vorba de copii morți de două, maximum trei luni, iar plățile au continuat să se facă pentru că la instituție nu au ajuns informări oficiale privind decesul. Există și excepții, cum ar fi cazul unei familii care a încasat alocație pentru un copil decedat de cinci ani de zile.
Totuși, numărul de cazuri, raportat la numărul total de beneficiari, face ca erorile să fie situații izolate.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava este condusă de directorul executiv Marcela Prelipcean.



Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă
Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern