Interes

Suceava a fost, pentru o zi, capitala diabetologiei românești

Dr. Gabriela Crețeanu, Coordonatorul Centrului Județean de Diabet Sursa. Foto: Sănătatea Press Group
Dr. Gabriela Crețeanu, Coordonatorul Centrului Județean de Diabet Sursa. Foto: Sănătatea Press Group

Cele mai noi informații în domeniul managementului clinic al diabetului zaharat au fost prezentate, sâmbătă, la Suceava, de către elita diabetologiei românești, unui public format din peste 250 de medici de diverse specialități. Organizatorul științific al manifestării a fost Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM), iar coordonatorul local a fost dr. Gabriela Crețeanu, medicul șef al secției Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și coordonatorul Centrului Județean de Diabet, din aceeași unitate medicală.
În deschiderea lucrărilor, președintele SRDNBM, prof. univ.dr. Romulus Timar a explicat necesitatea organizării unor astfel de cursuri prin incidența în creștere a diabetului și a necesității depistării precoce a acestei boli și a instituirii unui tratament adecvat. Alegerea Sucevei pentru primul curs din acest an a fost motivată prin existența unui „centru județean de diabet de succes, unul dintre pilonii îngrijirii diabeticilor, coordonat de dr. Gabriela Crețeanu”. Alegerea este cu atât mai onorantă cu cât Suceava nu este centru universitar medical, iar interesul acordat de medici a fost unul major, având în vedere că la astfel de manifestări participă, de regulă, în jur de 80 de persoane. Pentru participanți a transmis un mesaj video și ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Managerul Spitalului de Urgență Suceava, Vasile Rîmbu, a apreciat prezența „liderilor diabetologiei”, garanție a „înaltei ținute a manifestării”, precum și prezența numeroasă, considerând acestea drept „o recunoaștere a activității doctorului Gabriela Crețeanu, căreia i se datorează înființarea Centrului Județean de Diabet Suceava”.
Istoricul acestui centru, care în 2019 împlinește 25 de ani, a fost prezentată succint de dr. Crețeanu, la fel ca și rezultatele obținute în acești ani, atât din punct de vedere terapeutic, cât și ca activitate științifică. Dr. Crețeanu a mai spus că principiul după care s-a călăuzit în viață a fost „Nu merge încotro te duce o cărare, du-te, în schimb, acolo unde nu e nici o cărare și lasă o urmă”.
Prof. dr. Maria Moța, de la UMF Craiova, a afirmat că barierele în prevenția diabetului sunt în primul rând educaționale și socio-culturale, menționând că în foarte multe medii încă există ideea că un om gras este frumos și sănătos, dar bariere ridică și insuficiența personalului medical specializat și lipsa banilor. Cu toate acestea, datorită unui bun management al diabetului zaharat, în România, la fel ca și în SUA, doar 20% dintre pacienții cu diabet nu știu că au boala, în timp ce în alte state occidentale procentul este de peste 50%.
Unul din zece români suferă de diabet
În ceea ce privește incidența diabetului, prof. Timar a arătat că unul din 10 adulți este diagnosticat cu diabet și că la fiecare persoană cunoscută cu diabet mai este una care nu știe că are boala sau nu urmează tratament. Universitarul a subliniat că diabetul poate fi depistat precoce și ținut sub control cu tratament, iar România are toate clasele de medicamente pentru aceasta.
Printre cei „unul din zece cu diabet” prezenți la curs au fost președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hîncu și caricaturistul Mihai Pînzaru -PIM. Acesta din urmă a oferit câte un portret medicilor din conducerea SRDNBM și a celorlalte asociații și societăți medicale partenere la eveniment, precum și managerului Vasile Rîmbu și președintelui CM, dr. Sorin Hîncu. „Sunt onorat să fac parte din colecția personală a unor somități medicale”, a declarat Mihai Pînzaru -PIM.
Printre cei care au prezentat comunicări științifice la cursul de sâmbătă au fost prof. dr. Maria Moța, conf. dr. Ioan Vereșiu, conf. dr. Bogdan Timar, prof. dr. Doina Catrinoiu, prof. dr. Eugen Moța, conf. dr. Cristian Guja, prof. dr. Gabriela Roman, conf. dr. Bogdan Mihai,prof. dr. Cristian Serafinceanu, conf. dr. Adrian Vlad, dr. Anca Cerghizan, prof. dr. Gabriela Radulian, conf. dr. Cornelia Bala, dr. Emil Robert Gavriliuc, dr. Mihai Jr. Crețeanu, conf. dr. Laura Mihalache, șef lucr. Dr. Lidia Arhire, prof. dr. Mariana Graur, șef lucr. dr. Alexandra Sima, dr. Anca Hâncu, șef lucr. dr. Claudiu Cobuz, șef lucr. dr. Anca Pantea Stoian, dr. Ramona Camelia Caziuc.
Ei au oferit medicilor prezenți informații de actualitate cu privire la prevenția, depistarea precoce și tratamentul diabetului și al complicațiilor bolilor metabolico-nutriționale.
Cursul a fost organizat dintr-o perspectivă multidisciplinară și s-a axat pe ultimele ghiduri clinice internaționale în managementul diabetului zaharat, pentru sprijinirea dezvoltării practicii clinice a specialiștilor implicați în îngrijirea persoanelor cu diabet, care să contribuie la creșterea calității îngrijirii acestora.

Mesajul video al ministrului Sănătății catre participanții la cursul de la Suceava. Foto: Sănătatea Press Group
Mesajul video al ministrului Sănătății catre participanții la cursul de la Suceava. Foto: Sănătatea Press Group
Suceava a fost, pentru o zi, capitala diabetologiei românești. Foto: Sănătatea Press Group

Recomandări

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean