Ajutor financiar

Subvenții pentru încălzirea cu lemne și cărbune

– Din această lună, și sucevenii care nu au locuințele racordate la sistemul centralizat de încălzire, precum și cei care nu și-au montat centrale termice pe gaz vor putea beneficia de ajutor financiar pentru încălzire
Sucevenii care își încălzesc locuințele cu lemne, cărbune sau combustibil petrolier lichid și care au un venit mai mic de 500 RON lunar pot beneficia de un ajutor financiar din partea statului. Subvențiile se vor acorda lunar, pentru ianuarie, februarie și martie, în baza unei declarații pe propria răspundere, însoțită de actul de identitate al beneficiarului, declarație în care se va specifica venitul lunar pe membru de familie. Sucevenii care se încadrează în condițiile prevăzute în Ordonanța de Urgență nr.107 din decembrie 2006 pot depune aceste cereri încă de astăzi, la Primăria Suceava, la camera 40.
Ajutorul financiar se va acorda gradual, în fiecare lună, în funcție de anumite tranșe de venit, după cum urmează: cei cu venituri mai mici de 125 RON lunar, pe membru de familie, vor beneficia de o subvenție de 46 RON; cei cu venituri cuprinse între 125 și 170 RON, un ajutor de 42 RON; între 170 și 210 RON, o subvenție de 38 RON lunar; între 210 și 250 RON, un ajutor de 34 RON; între 250 și 290 RON, un ajutor de 30 RON; pentru cei cu venituri cuprinse între 290 și 345 RON, se va acorda o subvenție lunară de 26 RON; între 345 și 390 RON, o subvenție de 22 RON; între 390 și 440 RON, un ajutor financiar de 18 RON; iar pentru un venit cuprins între 440 și 500 RON se acordă un ajutor lunar de 14 RON.
De aceste subvenții pentru încălzire nu vor putea beneficia cei care au primit deja un ajutor financiar în baza legii 416, privind venitul minim garantat. Este vorba despre o sumă fixă lunară, de 500.000 de lei vechi, acordată pentru perioada noiembrie 2006- martie 2007, celor care își încălzesc locuințele cu lemne.
Șeful Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, a precizat că se așteaptă ca în perioada următoare să fie depuse un număr de aproximativ 1.500 de cereri pentru ajutorul financiar la încălzire, majoritatea din partea locuitorilor din Burdujeni Sat. Pentru a nu pierde ajutorul financiar aferent lunii ianuarie, sucevenii ar trebui să depună declarațiile pe propria răspundere până în jurul datei de 25 ianuarie, deoarece Primăria trebuie să emită dispozițiile de acordare a ajutorului financiar până în ultima zi a lunii.

Recomandări

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților