FOTBAL

Substituirile de jucători, noua modă în Campionatul Onoare



Substituirile de jucători, noua modă în Campionatul Onoare
Substituirile de jucători, noua modă în Campionatul Onoare

A fost nevoie în cursul acestei săptămâni de două întruniri ale Comisiei de Disciplină, una având loc marți, 30 mai, iar a doua joi, 1 iunie, deoarece pe data de 31 mai a avut loc etapa a XXIX-a în cadrul Campionatului Diviziei D.
Să semnalăm în primul rând două cazuri flagrante de încercare de fraudare a competiției.
* La jocul Avântul Valea Moldovei – Bistrița Aurie Cârlibaba, oaspeții au contestat pentru substituire un jucător de la echipa gazdă care, la sfârșitul jocului, a fost adus la cabina arbitrilor pentru a-și trece în foaia de arbitraj datele personale. Acesta și-a înscris datele, dar ele erau complet diferite de cele înscrise în carnetul de legitimare pe care a jucat în teren. Bineînțeles, încercarea clară de fraudare a fost sancționată de Comisia de Disciplină care a hotărât omologarea rezultatului cu 3-0 pentru echipa Bistrița Aurie Cârlibaba (pe teren a fost 8-2 pentru Avântul Valea Moldovei), iar Asociația Sportivă Avântul a fost amendată cu 60 de lei.
* Nici la jocul Flacăra Vicovu de Jos – Locomotiva Dornești lucrurile nu au stat altfel. Echipa gazdă a folosit un jucător pe care oaspeții l-au contestat pentru substituire. Acesta nu s-a mai prezentat la cabina arbitrilor pentru a-și trece datele personale în raportul de arbitraj și Comisia a hotărât omologarea rezultatului cu 3-0 pentru Locomotiva Dornești (pe teren a fost 4-3 pentru Flacăra) și o amendă de 60 de lei Asociației Sportive Flacăra Vicovu de Jos.
* La meciul CSM Bucovina Rădăuți – Avântul Grămești, jucătorul echipei gazdă – Lucian Pâțu (de altfel, un jucător foarte talentat, tânăr și, de ce să nu spunem, și care urmează cursurile unei facultăți) – are ocupate toate spațiile în carnetul de legitimare pentru mai mici sau mai mari abateri de la regulament. La acest joc a fost eliminat din teren pentru două galbene, dar el a ținut să-l agreseze verbal și să-l scuipe pe arbitru. A fost sancționat cu două etape de suspendare și o amendă de 30 de lei.
* La jocul Flacăra Roșie Udești – Bucovina Fundu Moldovei, echipa de juniori a oaspeților a ajuns cu 30 de minute întârziere față de timpul regulamentar. Jocul nu s-a mai disputat, iar Comisia a omologat rezultatul cu 3-0 pentru Flacăra Roșie Udești, iar Asociația Sportivă Bucovina, fiind la a doua abatere de acest gen, a fost amendată cu 100 de lei și depunctată echipa de seniori cu un punct.
* La jocul Rapid CFR Suceava – CN Nicu Gane Fălticeni, au fost probleme în ceea ce privește măsurile de organizare. Printre altele, un suporter al echipei oaspete a pătruns în teren și a cerut socoteală arbitrilor fără ca oamenii de ordine „să fie pe fază”. Ba mai mult, jucătorii fălticeneni, cu Florin Ailenei în frunte, l-au agresat pe unul dintre arbitrii asistenți. Comisia a hotărât sancționarea cu avertisment a echipei Rapid CFR Suceava pentru lipsuri în organizare, iar jucătorul fălticenean Florin Ailenei va sta pe tușă 5 etape și va avea de achitat o amendă de 80 de lei.
* Au mai fost și două jocuri pierdute „la masa verde” pentru întârzieri: la jocul Bradul Vama – Voința Liteni Moara, oaspeții au ajuns după ce arbitrul întâlnirii a fluierat încheierea partidei, scorul întâlnirii fiind omologat cu 3-0 pentru Bradul Vama, iar cei de la Liteni Moara au fost sancționați cu avertisment, iar la jocul Fagga Pârtești – Bistrița Broșteni, aceeași problemă. Oaspeții au ajuns cu 15 minute întârziere și jocul nu s-a mai disputat. Echipa din Broșteni a fost sancționată cu avertisment, fiind la prima abatere de acest gen, iar jocul a fost omologat cu scorul de 3-0 pentru Fagga Pârtești.
Toate sancțiunile pot fi contestate în termen de 5 zile la Biroul Executiv al AJF.



Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia
Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia