Prezentă la Reuniunea anuală de management instituțional, organizată ieri de Inspectoratul Școlar Suceava, la Școala Creștină Filadelfia, subprefectul județului, Angela Zarojanu, le-a cerut tuturor directorilor de unități de învățământ din județ să prindă în bugetul pe anul viitor fonduri pentru asigurarea securității în școli.
„A fost elaborat un sistem cadru cu măsuri stricte privind asigurarea securității în spațiile de învățământ. În acest sens vă rugăm să prindeți în buget sumele de bani necesare realizării tuturor măsurilor pentru siguranța elevilor”, a declarat subprefectul Angela Zarojanu.
Aceasta a mai precizat că Prefectura va verifica modul în care s-a realizat acest lucru prin urmărirea raportărilor venite de la Inspectoratul de Poliție Județean, de la Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Necesitatea intensificării măsurilor de securitate în unele școli din județ
166 de unități de învățământ din județul Suceava și-au montat dispozitive de alarmă sau camere de supraveghere video pentru asigurarea securității în incinta școlii. Dintre acestea, 73 de școli sunt dotate cu camere video, iar 76 de unități de învățământ sunt prevăzute cu sisteme de alarmă. Potrivit Raportului privind stadiul pregătirii unităților de învățământ din județul Suceava pentru începerea anului școlar 2010-2011, alte 76 de școli din Suceava și-au angajat paznici sau au apelat la serviciile unei firme de pază și protecție pentru a le asigura securitatea. 200 de unități de învățământ au apelat la iluminat de securitate, iar 165 de școli din județ au apelat la alte metode de asigurare a securității în incinta unității, precum împrejmuirea și delimitarea spațiilor care aparțin unității de învățământ sau legitimarea și înregistrarea persoanelor care intră în școală.
Potrivit raportului menționat, care a fost elaborat de IȘJ Suceava, în unele unități școlare au existat sesizări din partea părinților privind necesitatea intensificării măsurilor de securitate a elevilor. Este vorba despre Grupul Școlar Bivolărie, Grupul Școlar „Tomșa Vodă” Solca, Colegiul Național „Lațcu Vodă” Siret, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, precum și alte școli din localitățile Câmpulung Moldovenesc, Sadova, Moldova Sulița, Breaza, Moldovița, Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Ostra, Cârlibaba, Ciocănești, Vatra Moldoviței, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Capu Câmpului, Boroaia și Păltinoasa.
În ceea ce privește asigurarea securității în spațiile de învățământ, conducerile școlilor din județ apreciază că există o foarte bună colaborare cu Poliția și Jandarmeria.
Solicitare
Subprefectul Zarojanu le-a cerut directorilor de școli să prindă în buget bani pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ
