SUB VREMI

Câteva orașe românești – între care și Iașul – vor sărbători, în 2008, împlinirea a 600 de ani de la întâia atestare documentară. E-un reper temporar oarecum convențional, fiindcă, fără îndoială, până a ajunge să fie pomenite în actele de cancelarie domnească, respectivele așezări ființau cu
cel puțin un veac înainte. Și nici n-avem siguranța că n-or fi existând documente care fie că n-au ajuns până la noi, fie că încă n-au ieșit la iveală. Oricum, 6 veacuri e-o vârstă mai mult decât onorabilă, ce invită la bilanțuri și retrospective. Dacă luăm doar domeniul culturii scrise (prin această formulare înțelegându-se, restrictiv, recolta tiparului) constatăm că, de la 1643, data apariției primei cărți într-o tiparniță ieșeană, și până în 2007, adică, vreme de 364 de ani, aici s-au publicat lucrări alcătuind bună parte din însăși temelia spiritualității românești. Și chiar de la începutul începuturilor, fiindcă opul apărut la 1643, „Cazania lui Varlaam”, purta subtitlul „carte rumânească de învățătură”, într-o vreme în care vorbele român-românesc-românește n-aveau circulația de acum, n-aveau acoperire politică, nu desemnau o geografie concretă, ci erau doar vectorul purtător al ideii-far de unitate națională. A încerca, acum și aici, o trecere în revistă a titlurilor semnificative ar fi întreprindere dificilă. Mai întâi, din pricina proporțiilor listei, apoi fiindcă se cuvin reprezentate toate domeniile, iar noi ne-am obișnuit să operăm cu precădere în perimetrul datelor oferite de literatură și, în fine, pentru simplul motiv că includerea sau omiterea unui titlu presupune intenții de ierarhizare, oricând amendabile. Cert este că recolta celor aproape patru secole de trudă editorială este impresionantă și n-aș crede că alt oraș din spațiul românesc poate înfățișa argumentat o contribuție atât de solidă la edificarea culturii naționale. Bun – a fost ce-a fost. Cum rămâne însă cu jumătatea de veac dejisto-ceaușistă? A reprezentat „un deșert” total lipsit de recoltă în planul creației artistico-științifice? Cu siguranță, nu. Având mereu conștiința că „se află sub vremi”, moldoveanul s-a priceput să îngroape via până la trecerea crivățului, iar în momentele relativ calme și în ariile cât de cât adăpostite, n-a contenit să așeze slovă lângă slovă, știind că oricât ar lătra câinii, caravana trece. Se pregătesc acum pentru apariție primele titluri dintr-o serie intitulată „IAȘI 600-restitutio” și-n care se vor regăsi contribuții ieșene remarcabile izvodite în ultima jumătate a veacului XX. Pentru început, va fi trimis în librării „Dicționarul înțelepciunii” – o operă singulară, datorată fostului nostru profesor de lingvistică generală, Teofil Simenschy (1892-1968). Sunt aici ordonate alfabetic aproape 6000 de cugetări, în original și traducere, grupate sub 780 de titluri și extrase de savantul ieșean din 680 de opere, tipărite în 14 limbi (babiloniene, chineze, daneze, egiptene, engleze, franceze, grecești, neogrecești, italiene, latine, persane, sanscrite, spaniole, suedeze). Obiecția principală a cenzurii („lipsesc cugetările marxiste!”) am izbutit s-o ocolim în 1971, schimbând titlul cărții din „Dicționarul înțelepciunii” în „UN Dicționar al înțelepciunii” și promițând în prefață că „autorul intenționează să aducă lucrarea până la gândirea secolului XX”. La (și dincolo) de Marx, adică. Vorbe! Al doilea titlu este „Umbre”, de Aurel Leon, toate cele 6 volume într-unul singur și-n ediție bibliofilă. Leon evocă, în stilu-i cunoscut, sprințar și hazos, dar cu reală pătrundere psihologică și inedită încărcătură de informații, aproape 500 de personalități (multe complet uitate) emblematice pentru climatul cultural al Moldovei sfârșitului de veac XX. Va urma… dar n-aș vrea să se creadă că-mi propun cine știe ce demers publicitar; doar am evocat două titluri menite să infirme teoria „deșertului cultural”. Mai sunt alte câteva zeci.